Prima pagină » Puterea Gândului » Am întrebat 100 de pacienți cine câștigă alegerile. Cum să fim sexy ca să primim bani

Am întrebat 100 de pacienți cine câștigă alegerile. Cum să fim sexy ca să primim bani

Am întrebat 100 de pacienți cine câștigă alegerile. Cum să fim sexy ca să primim bani
Familia Populistoiu versus familia Progresoiu. Vezi cine câștigă alegerile într-un nou episod din ficțiunea politică "Micul Pentagon (Casa de nebuni)" a lui Adrian Onciu

După ce doi pacienți confundaseră toaletele pentru transsexuali cu cabina de vot, se iscase un întreg scandal la ședința de alegere a lui Dacian pe primul loc al listei de eurocandidați. Însă incidentul fusese doar un preambul al scandalului monstru ce avea să urmeze. Fanii lui Dacian protestaseră vehement când un apropiat al șefului urcase brusc vreo zece locuri pe listă, ajungând într-o poziție eligibilă.

În sală se strigase „Jos securiștii!”, „Unu PLUS unu fac doi!”, respectiv „Dacian, dă-te jos de pe ciolan!”. Odată cu aplanarea conflictului (un fost chestor de poliție aruncase cu medicamente în stânga și-n dreapta) Dacian plecă spre studioul TV improvizat în secția de Terapie Intensivă, unde stătea să înceapă o nouă ediție a emisiunii „Ce spun pacienții”.

La cererea telespectatorilor, urma s-o prezint chiar eu. Mi se spusese că aveam carismă și puteam să strunesc hățurile atunci când concurenții o luau pe arătură.

Cele două familii se înscriseseră încă din septembrie anul trecut: familia Populistoiu (cu rădăcini elene) și familia Progresoiu (având conexiuni pe linie maternă cu pacienți din Statele Unite).

Îl rog pe capul familiei Populistoiu, doctorul Darius, să-i prezinte pe cei patru membri ai echipei cu care venise să câștige marele premiu.

– O am lângă mine pe partenera mea Viorica, iar împreună cu noi sunt unchiul Codrin, vărul Tudorel și cumnatul Eugen, de profesie medici.

– OK, bine ați venit și baftă, le urez înainte de a ajunge la pupitrul familiei Progresoiu.

Îl îndemn pe Klaus să-și prezinte camarazii aliniați în ordinea înălțimii și îmbrăcați în pijamale albe cu dungi roșii. Îi împunge, pe rând, cu o coadă de mătură pe post de arătător:

– El este Ludovic. Știe să cânte la chitară și din gură. Urmează fiica noastră adoptivă, Cosette, o pasionată a rețelelor sociale, cumătrul Dacian, căruia i-am botezat partidul și, în fine, fratele Dan, adeptul unei secte care crede în viața (și în alegerile) de apoi.

– Perfect! exclam din mijlocul platoului de filmare, unde îi chem pe primii concurenți, vărul Tudorel și fiica adoptivă Cosette.

Cei doi zâmesc. Își strâng mâinile, își trag reciproc șuturi la fluierul piciorului și așteaptă cu emoție primul test. Mă uit la regizorul de emisie și primesc semnalul în căști. Citesc de pe cartonaș:

– Am întrebat o sută de pacienți ce obiecte ne trebuie atunci când urmează să fim închiși la salonul fără clanță.

Doctorul Tudorel apasă brutal pe buton, de parcă i-aș fi turnat în chiloți o găleată plină cu gheață.

– Închiși pe drept sau pe bază de protocoale ilegale?

– N-are importanță, îi spun.

– Bine… Răspunsul meu, după o ievaluare îndelungată, este că la salonul fără clanță avem nevoie de un doctor priceput care să cunoască legile la perfecție și să aibă conexiuni bune cu Spitalul Constituțional.

Pe ecranul de pe perete clipește numărul 35.

– Foarte bine! îl felicit. Dintr-o sută de pacienți, 35 au răspuns la fel ca Tudorel.

Repet întrebarea pentru Cosette, care se grăbește să apese pe buton cu un selfie-stick în formă de castravete.

– La salonul fără clanță ai nevoie doar de un telefon mobil și o conexiune la internet 4G.

Își face apoi un selfie și-l postează în contul de Psitagram. Pe ecran apare un X mare. Niciun pacient din cei 100 nu bifase respectiva variantă de răspuns.

Intervin pentru concluzie.

– Așadar, prima rundă o trecem în contul familiei Populistoiu!

Aplauzele fanilor din gradene sunt acoperite de zgomotul petardelor trimise către Tudorel. Bărbatul se trântește la podea, speriat și își pune mâinile la urechi.

– Mă forțați să întrerup emisiunea și să evacuez sala, îi avertizez pe ultrașii din gradene, înfierbântați de la substanțele psihotrope trase pe nas.

Doctorul Tudorel se târăște pe burtă până la pupitrul familiei Populistoiu. Are o mină simpatică, de găină aruncată în piscina plină de crocodili. Îl aștept să-și revină din șoc, pe urmă îi chem în față pe cumnatul Eugen și cumătrul Dacian.

– Și am ajuns la runda a doua… Am întrebat o sută de pacienți cine este vinovat de prăbușirea leului în raport cu moneda euro.

Îndoindu-se din șale, Dacian deblochează butonul roșu printr-o lovitură de cap îndelung exersată la antrenamente.

– Eu știu! Vinovată este conducerea spitalului în frunte cu președintele Liviu, care aduce pijamale, alimente și medicamente din import China, pe șpagi și comisioane grase, în loc să le ceară gratis de la UE.

Pe ecran, în dreptul răspunsului, clipește cifra 3. Puțin mai bine decât nimic. Vine apoi rândul lui Eugen să-și încerce norocul. Scoate un ou fiert din buzunar și mușcă din el cu poftă.

– Mmm, delicios!

Îl aștept să-și termine oul. Capul familiei Progresoiu îmi face semn să-l descalific. A încălcat regulamentul. Mă întreabă ce-ar fi dacă s-ar apuca și Dacian să mănânce gogoși (care, apropo, îi plac la nebunie) sau Cosette să-și dea jos pantalonii?!

În fine, doctorul Eugen catadicsește să-și recite poezia:

– Prăbușirea leului este din cauza bancherilor supărați pe taxa pe lăcomie și a multinaționalelor care au aspirat valuta de pe piață ca să genereze o cerere artificială de euro. Șmecherie clasică. Iar doctorul Mugur a stat cu mâna-n fund în loc să reacționeze.

Numărul 42 clipește pe ecran. E clar, familia Populistoiu a câștigat și runda a doua. De bucurie, Viorica își leapădă bluza de pijama și rămâne doar în sutien. Se duce lângă Klaus și-și scutură sânii sub nasul lui, imitând coregrafia pirandelor din filmul rusesc Șatra (după nuvele de Maxim Gorki).

– Ha, ha! Suntem cei mai buni!

De ciudă, bărbatul își taie două șuvițe de păr din creștetul capului cu un foarfece mare, de grădină. E singurul mod prin care reușește să-și reprime pornirile violente (atunci când nu are la îndemână bicicleta sau schiurile cu clăpari mărimea 48).

Îi chem pe protagoniștii scenei de mai sus pentru runda a treia a concursului.

– Am întrebat o sută de pacienți cine va câștiga alegerile pentru spitalul din Bruxelles. Vă rog.

Klaus ridică, timid, două degete.

– Familia Progresoiu, clar!

Pe ecran clipește numărul 15. Cu alte cuvinte, un semieșec. Bucuroasă, Viorica apasă pe buton și se repede să ofere varianta ei.

– Familia Populistoiu!

Numărul 25 începe să pulseze. Mă văd nevoit să numesc, din nou, câștigătorul rundei. În gradene, susținătorii lui Klaus iau foc, la propriu. Aruncă unii în alții cu cocktail-uri Molotov. Și mă acuză că am viciat rezultatul. În platou, membrii celor două familii se încaieră. Îi pot înțelege, miza e uriașă. Klaus o strânge de gât pe Viorica, unchiul Codrin îi trage șuturi în gură lui Ludovic, fiica Cosette îl călărește pe vărul Tudorel, iar cumnatul Eugen îl fugărește pe fratele Dan, cu o drujbă din care iese fum negru și gros.

Pe ecranul televizorului apare doctorița Gabriela în costum de baie. Ne explică, pe îndelete, cum să ne spălăm pe dinți în cazul apariției primelor simptome de gripă. Și cum să fim sexy ca să primim bani cu toptanul la împărțirea bugetului.

(va urma)

 

Autor