Amneziile viitorului președinte Iohannis

Îl cunosc, dar nu știu de unde să-l iau, mi-am spus aseară, urmărind discursul unui domn bine făcut, la Consiliul Național al PNL. În spatele său, pe o plasmă mare cât un teren de minigolf, scria citeț, pe un fond albastru: „Pentru o Românie normală”.

Domnul acela bronzat, de parcă ar fi coborât din reclamele cu vacanțe în Tenerife, promitea să resusciteze România, să-i facă respirație gură la gură, să…, să…, să….

Mă frământ de ieri și abia în seara asta mi-am dat seama cine era domnul acela trufaș, care – în fața unei săli ticsite cu liberali de toate doctrinele – se străduia să prindă cuvintele cu prostovolul.

Klaus Iohannis! Cum de nu m-am prins?

Vorbea despre o România din care a lipsit, ca unul care a lipsit, cătrănit de ce vede, dar râzător la ce urmează să facă dacă va ajunge președinte.

Pentru prima oară, îl cred. Zicea că vrea să reconstruiască Statul, cu seninătatea surprinsă a celui căruia abia acum i-a ajuns până la nas duhoarea putreziciunii.

Am priceput: Președintele suferă de ceea ce psihologii judiciari vor numi amnezie post-prezidențială. Pur și sincer, nu-și mai aduce aminte că, timp de cinci, el a fost Statul.