Prima pagină » Puterea Gândului » ANAF și dictatorul absolut

ANAF și dictatorul absolut

ANAF și dictatorul absolut
Hai că-mi place cât de intrigat se declară Ponta, vizavi de desantul ANAF la Rise Project. Nu că incidentul ar însemna altceva decât o încercare aberantă de intimidare a media, o manevră, din păcate, tot mai agresivă. Însă e haios cum s-a bulversat Vio de o faptă similară cu toate cele de pe „timpul" său.

„Puterea absolută exercitată discreționar are un preț! Pe care îl plătește Liviu Dragnea, Guvernul și PSD (care acceptă în tăcere această dictatură absolută) și România (care nu are nicio vină)!

Am spus că România nu poate fi condusă ca și Consiliul Județean Teleorman pentru că lucrurile vor merge din rău în mai rău – și am dreptate/nu cred că Liviu Dragnea a trimis ANAF-ul la cei de la „Rise Project” – dar el este totuși principalul vinovat și responsabil!”, a spus Ponta.

Perfect adevărat, în cazul Rise, dar noi știm pe unii care chiar au trimis ANAF-ul în redacții, ca pe buzduganul antemergător balaurului încăpățânat.

Și, ca să fiu mai „complet”, asta nu este o lucrătură făcută la repezeală, după capul unora, ci manifestarea unei vechi „culturi” politice. „Arde-l pe animal!”, cum ar fi zis starostele social-democrației post revoluționare, Ion Iliescu, pe timpul „jurnalistului” Mazăre (cu caracatiță…).

Acesta a fost, este, și va fi, PSD. El așa știe că se face presă: cu voie de la stăpânire, ca pe vremea lui Ceaușescu, daddy-ul lor, de când se făcea presa-ntr-o ureche.

Cel puțin Iliescu, atunci când ceva nu-i convenea, avea motivația să pună mâna pe telefon și să-ți bată obrazul personal: că n-ai înțeles aia, că ai exagerat-o p-ailaltă, că politica e-ntr-un fel, istoria în altul și democrația originală e de jur împrejur. Mă rog… Iar după, te repartiza – fie în presa „bună”, fie într-o „anumită parte a presei”.

Omul era atât de sigur pe puterea lui în stat, încât n-avea nevoie de sperietori trimise pe teren.

În paralel, funcționa Adrian Năstase. El, da! Avea nevoie de sperietori. Nu dădea vorbele pe noi, presa. Își punea șefa de cabinet să sune prin redacții, chipurile să ne bage-n sperieți, cu șefu” dumneaei. După câte unii, chiar trimitea poliția pe stradă, să-i salte și să-i bage la mititica, fix ca pe vremea geniului din Scornicești, și nu numai.

Pe urmă a venit Ponta, omul nostru, speriat, azi, de dictatura lui Dragnea. Pe timpul lui, nu te călca numai ANAF-ul, ci și mașinile tuturor serviciilor, pe limitrofele redacției, șoferii gipanelor conducând cu picioarele și fotografiind cu mâinile, în același timp.

Și, apropo, dacă toată lumea se face vinovată de acceptarea dictaturii lui Daddy, în ziua de azi, în ziua de ieri cine ni l-a adus, ni l-a plimbat pe sub nas, ca pe sfintele moaște și ni l-a băgat pe gât? Oare nu chiar frumos-vorbitorul despre urât-conducătorul dictator?

Așa că, eu zic să lăsăm organele să vorbească, acestea tocmai anunțând că au în lucru un dosar de urmărire penală, in rem, a unor fapte ale preopinentului, despre care scrie Rise, motiv al agitației ANAF.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?