Anchilozarea Europei sau când Manneken face Pis pe el

Liderii belgieni, asemenea omologilor lor francezi în urmă cu mai puțin de jumătate de an, încep să semene cu guvernanții români, pe care îi surprind mereu iarna și efectele ei. Doar că pe ei îi surprinde terorismul și faptul că niște tineri născuți și crescuți în comunitățile pe care le guvernează de ani de zile își omoară deja într-un ritm infernal concetățenii, aruncându-i în aer sau ciuruindu-i cu Kalașnikovul, în numele himerei jihadiste cu care Statul Islamic le spală creierele, în lipsa unor alternative din comunitățile de acasă, din Belgia sau Franța.

Jan Jambon, ministrul belgian de Interne, declara nonșalant marți seară, pentru RTL, după ce Bruxelles-ul paralizase de frică și de moarte: „Atacuri au fost mereu posibile, dar nu ne-am imaginat ceva de asemenea amploare. Nu am avut informații despre așa ceva, dar știam că lucrurile se mișcă în Europa, în Franța, în Germania, aici”. Apoi, pentru Reuters, în engleză: „Ne așteptam la un atentat, dar așa repede după arestarea lui Salah Abdeslam nu am crezut că poate fi adevărat”.

Nu v-ați putut imagina? Lucrurile se mișcă? Ne vorbește un hipster care până deunăzi își sorbea liniștit cafeluța pe vreo cochetă stradă din Bruxelles sau omul care are în subordine forțele de ordine ale Belgiei?

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

Problema Europei și a liderilor ei care coordonează servicii secrete și forțe antiteroriste asta este de fapt: că nu își mai pot imagina. Nu le vine să creadă că tineri musulmani crescuți chiar în ogrăzile lor din vreo suburbie rău famată a Parisului sau Bruxelles-ului, pot pune la cale și declanșa carnagii de asemenea amploare.

Amenințarea nu vine din exterior, ci chiar din suburbiile voastre în care poliția și, după cum se pare, serviciile voastre secrete nu mai au nici un control și nu mai sunt în stare să stoarcă nicio informație preventivă și unde le ia cinci luni să-l prindă pe cel mai căutat terorist din Europa.

V-ați trezit, așa cum ați făcut-o cu țiganii din România sau Bulgaria, cu albanezii sau cu kosovarii, într-o bună dimineață, că aveți o problemă „infracțională” sau „socială”. Noroc că ăștia veniți din Est v-au vrut doar banii, nu și viața.

Dar problema nu a înflorit ca o eczemă peste noapte, pe obrazul vostru curat de birocrați care pare că nu ați mai coborât demult din birourile voastre capitonate și că nu v-ați mai ridicat ochii din hârtiile iubitei birocrații bruxelleze, ci s-a format în timp. Cu permisiunea și sub nasurile voastre nepăsătoare sau incapabile.

Criminalii aceștia care, în mințile lor deranjate, au găsit o justificare religioasă sau un mesaj de transmis prin uciderea unor oameni fără nicio vină sau implicare directă în conflictele cu zeci de fațete politice care sfâșie Orientul Mijlociu, se plimbă printre noi. Nu vin aici, o dată cu sutele de mii de refugiați, peste Mediterană, așa cum cred alte mii de bambleci prea buni creștini și cu buletin de UE, dar cu discursuri de extremă dreapta, reprimate în ultima clipă, pentru că nu dau bine în public.

Sunt aici cu noi și nu știți cum să nu-i lăsați să se înrăiască sau cum să-i scoateți din joc, când boala lor devine periculoasă pentru cei din jur.

Frații Kouachi la redacția Charlie Hebdo din Paris, apoi celula jihadistă condusă de Salah Abdeslam și formată în suburbia bruxelleză Molenbeek, care a ciuruit și au aruncat în aer 130 de oameni în Paris în noiembrie, apoi acum frații el Bakraoui au câteva lucruri în comun. Sunt francezi și belgieni, unii născuți și crescuți aici, s-au plimbat în Siria să lupte și să se antreneze apoi au revenit înapoi în casele lor din UE, și au antecedente penale, unii chiar pentru fapte legate de terorism. Au trecut 5 luni de la prăpădul din Paris și nu ați reușit să îi prindeți pe unii care au fost direct implicați în atentat, iar acum ei v-au mai livrat o „surpriză” în Bruxelles. Pe Abdeslam l-ați prins după 5 luni tot la el acasă, în Belgia. Surprinzător, el a plecat și s-a întors cum a vrut la Bruxelles.

Pe mulți dintre ei i-ați avut în mâini, la interogatorii, în aresturi, în săli de judecată sau în căutare activă. Și i-ați lăsat să plece sau v-au scăpat. Ce vă surprinde aici? Căci eu nu mă pot hotărî dacă să fiu surprins de ignoranța sau de incompetența voastră și a serviciilor voastre de securitate.

Seara, imaginea Europei a fost completă: italianca Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă și de Securitate, a cedat nervos și a izbucnit în plâns. Restaurarea fermității și controlului a mai murit o dată în Europa. Acum, nu ne mai rămâne decât să desenăm cu creta pe asfaltul din Piața Bursei, la Bruxelles, și să-l punem pe pișăciosul de Manneken Pis să facă ce știe el mai bine. Dar să fim atenți, căci jetul a cam început să devieze necontrolat către sine și tot ce simbolizează el.

PS: A doua zi dimineață, „surprinsul” ministru belgian Jan Jambon s-a decis să adopte calea lui „shit happens”, tot în direct la RTL: „Nu știu dacă există ceva ce nu a funcționat, risc zero nu există în societatea noastră. Avem servicii de securitate care sunt extrem de profesioniste, care au dovedit ce pot face prin arestarea lui Salah Abdeslam, deci am dovedit că există un plan de destructurare a rețelei, dar teroriștii sunt și ei niște profesioniști. Ne luptăm cu un grup de extremiști profesioniști. Am făcut tot ce era posibil pentru a evita catastrofe precum cele de ieri. Ca și celelalte țări, Franța, SUA, ne luptăm cu profesioniști și uneori se întâmplă lucruri ca ieri. Riscul zero nu există”.

Profesioniștii bombelor făcute în cadă și antrenați trei luni pe vreun câmp din Siria, să tragă cu Kalașnikovul și să apese un buton de detonator, față în față cu pregătirea și bugetele de sute de milioane de euro ale ostașilor lui Jambon și ai francezului Hollande, au mai câștigat un meci. Statistic, omul are dreptate: și echipele de liga a treia mai câștigă câte un meci cu campioana, din când în când. Dar asta când cineva e prea anchilozat ca să mai miște în front sau când cineva nu mai știe să își facă treaba.