Angela merge mai departe: până la Tayyip
Presiunilor americane le-au stat ani de zile împotrivă interesele Germaniei și Franței. Lucrurile ar fi rămas în coadă de rechin, dacă n-ar fi intervenit criza refugiaților și brambureala instituțiilor europene. Ieri noapte, la Bruxelles, s-a ajuns la un „plan comun de acțiune” cu Turcia: guvernul de la Ankara acceptă să-și țină refugiații departe de Europa, să mai primească – fiindcă, probabil, va fi cazul – în schimbul a trei miliarde euro și a vizelor pentru cetățenii turci. Cel puțin așa au anunțat oficialii Comisiei Europene.
Iar, ca semn al bunăvoinței, cancelarul Angela Merkel va fi duminică la Istanbul, la o întrevedere cu președintele Recep Tayyip ErdoÄŸan.
Vizita doamnei Merkel îi cade Sultanului cum nu se poate mai bine. Pe 1 noiembrie vor avea loc parlamentarele anticipate, iar partidul lui ErdoÄŸan, al Justiției și Dezvoltării, care conduce țara de 13 ani, trebuie să-și revină după parlamentarele din iunie, când nu doar că n-a obținut majoritata absolută necesară modificării Constituției (în primul rând, e vorba de sporirea prerogativelor președintelui), dar s-a trezit că Partidul Democratic al Poporului (al kurzilor) trece pragul electoral.
Vizele europene sunt o armă redutabilă, pe care marele maestru al populismului, ErdoÄŸan, o va mânui redutabil, încercând să împingă formațiunea politică a kurzilor sub pragul de 10 la sută necesar intrării în Parlament. Lucrează la asta din iunie; dublul atentat sinucigaș din 10 octombrie (care poartă „semnătura” ISIS, deși, în mod straniu, acesta nu s-a grăbit să-l revendice) i s-a părut tocmai bun (99 de morți, sute de răniți) ca să invoce terorismul… kurd.
Doamna cancelar – pentru care alegerile vin abia peste doi ani – are mare nevoie să se asigure că oprește valul refugiaților în Turcia și, odată cu acesta, propria-i cădere în sondaje.
Cel mai recent argument al președintelui ErdoÄŸan pentru intrarea Turciei în Uniunea Europeană a fost exprimat în urmă cu câteva ore și face parte din arsenalul de negociere (UE e naivă dacă își închipuie că turcii se vor lăsa ușor): „securitatrea și stabilitatea Occidentului depind de stabilitatea și securitatea noastră”. De altfel, ministrul de Externe Feridun SinirlioÄŸlu a și declarat că „planul comun de acțiune” nu poate înseamna doar refugiați contra fonduri și că Turcia a insistat pentru o zonă de securitate, care să țină refugiații în țările de origine.
Când vorbește unui segment al electoratului, cu însuflețire, despre aderarea la Uniunea Europeană, Recep Tayyip ErdoÄŸan nu și-o dorește. Din imposibilă a devenit, între timp, pentru președintele promotor al neo-otomanismului, neconvenabilă.
De ce imposibilă? Nu neaparat pentru că doar 3 la sută din teritoriul Turciei se află în Europa, nu pentru că nu are încă o democrație consolidată, nu din cauza repetatelor încălcări ale drepturilor omului, nici măcar din cauza corupției la vârf. Obstacolele țin mai degrabă de disputele sale teritoriale cu Ciprul, de problemele cu populația kurdă, de faptul că, odată admisă Turcia, Uniunea Europeană s-ar trezi la granițe cu Siria sau Irakul. Și, nu în ultimul rând, pentru că economia în creștere și populația (care până în 2050 e estimată să ajungă la peste 90 de milioane) ar constitui amenințări serioase la supremația franco-germană.