Anton și Romică la congresul UDMR

Când am scris despre adolescenta româncă, „provocatoarea” care și-a permis să poarte, în țara ei, o bentiță tricoloră de ziua Ungariei, m-au înjurat tot felul de români destupați la cap, înțelegători ai federalizării României, în virtutea „adevărurilor istorice”.  

Am fost catalogat drept „naționalist” – probabil chiar extremist -, securist, îndoctrinat, „dezechilibrat”. Un tânăr jurnalist român de viitor, care semnează cu pseudonim pe forum și se crede bine adăpostit în „anonimat”, s-a declarat complet bulversat de faptul că am abdicat de la vechiul meu „echilibru” și m-am avântat în considerații „fără noimă”, producând, astfel, „o gafă impardonabilă”.

Toate astea, la puțin timp după ce un bun creștin a învederat faptul că sunt un „musulman venetic” pus pe „defăimarea constantă” a BOR, întrucât criticasem și caricaturizasem prostul obicei al politicianului român de a se picta pe peretele naosului bisericesc.

Ca să împăcăm și capra și varza, consimt că sunt un musulman „naționalist” întru demnitatea nației acesteia.

Iar acum, vin și vă întreb: ați mai văzut dumneavoastră alți „Anton și Romică” ai politicii românești – unul premier, iar celălat, al doilea om în stat, președintele Senatului, viitor președinte al României – să se comporte mai pueril în fața unui congres al UDMR, decât au făcut-o cei doi?!

Ați mai văzut vreodată doi conducători ai statului român, care să se ironizeze reciproc, lipsit de sens, de decență și de măsură, în fața unei mii de maghiari strânși cu un rost declarat – „obținerea autonomiei culturale și teritoriale” -, în congresul lor?! Ați mai asistat la un astfel de dat peste nas, al celor mai importanți oameni în stat, în măsura în care cei doi sunt co-lideri ai alinaței mega-majoritare?!

Am avut senzația că asist la o punere la cale, pe față, a unei strategii de destructurare a statului român, în paralel cu reprezentația de antract a doi saltimbanci care sar prin cercuri de foc, merg pe sticlă spartă și se snopesc în bătaie cu „bâte gonflabile pocnitoare”, spre deliciul și amuzamentul participanților la forum.

Mai mult, în timp ce Kelemn Hunor declara, inflexibil, că eliminarea sintagmei „stat național”, din art. 1 al Constituției, „nu se negociază”, Victor Ponta declara, flexibil, că va încerca să găsească o formulă convenabilă pentru ca „maghiarilor să li se garanteze că sunt parte a națiunii” – ca și când ar fi susținut cineva contrariul?! -, iar Antonescu spunea, redundant, că o Românie mai puternică înseamnă un UDMR mai puternic.

În calitatea mea de „nație conlocuitoare” atrag atenția, absolut obiectiv și neimplicat, că aceeași Constituție despre care e vorba în propoziție stipulează la art. 152, al. 1: „Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”.

Astfel încât, dincolo de ironii și prosteli, o atare abordare – „să vedem, să ne mai gândim” – este ilegală și anticonstituțională.