Apocalipsa, dragostea mea…

N-a venit. Ești trist. Iar te-au tras în piept.

Doamne, și cum te gândeai c-o să-i vezi pe toți ăștia făcuți terci, cu toate vilele, funcțiile și mașinile lor pricopsite. Comunismul n-a fost în stare să le vină de hac. De când suntem capitaliști, îți râd toți în nas.

Oamenii se nasc egali, zici că a zis un șmecher natural. Egali pe mă-sa. Odraslele lor îl călăresc deja pe Mihăiță al tău.

Egalitatea nu e la naștere, e la deces. Dacă venea Apocalipsița ieri, nici n-aveau cum să se mai pună în cavourile de la Bellu, sau de la Viena. O mierleau ca niște potăi călcate de tir.

O mierleau pe dracu. Au pivnițe blindate și acasă și în Casa Poporului. Pline ochi cu tot ce trebuie pentru ani de zile. Te curățai tu, cu trusa ta de supraviețuire de 70 lei luată de la mol și bonurile de masă pe care nu ți le mai dă nimeni.

Dar poate că nu era rău nici așa. Ție, Sița nu poate să-ți ia decât viața, o viață de rahat, dar ei, ce-ar mai fi fără tine? Puterea, funcția, luxul n-au gust decât dacă te poți uita din când în când la niște sclaveți măcinați de umilință și pizmă.

S-au făcut atâtea sondaje cu întrebarea: Este România pe un drum greșit? Întotdeauna, circa 60% din răspunsuri sunt DA. Nu ești de părere că pesimiștii ăștia mulți sunteți tot ăia care răspundeți DA la întrebarea: Credeți că vine sfârșitul lumii?

Așa că o s-o aștepți pe Sița și azi. Unii zic că s-a calculat greșit cu calendarul maiaș, că e pe 22, nu pe 21.

O așteptăm împreună. Eu o să-mi pun „J`attendrai, le jour et la nuit, j`attendrai toujours” în suedeză.