Armata celor douăsprezece maimuțe

O perdea este cea care ne desparte unii de alții. O perdea albastră dintr-unmaterial ca de plastic sau o perdea de indiferență.

În lumea sentimentelor, indiferența este un soi de plastic, un material ieftin, care poate ține loc de altele, dar nu poate îndeplini la fel de bine funcțiilepentru care este folosit. Nu este deloc solid sau rezistent, se strică repede și e toxic.

Urăsc politicienii și ideea de candidat. Au transformat responsabilitatea într-o boală, pentru că ei fac orice că să stea cât mai departe de ea.

Îi urăsc pentru că, intenționat, întrețin haosul ăsta și impresia generală că politica este praf și plină de oameni meschini și avari, ca să ne îndepărteze de la a ne interesa ce fac ei cu adevărat, tocmai pentru a avea loc, timp, surse, pentru a face rău altora și bine lor.

Nu mai am toleranță față de timp, ca să dau șanse de încredere cuiva. Poate nu e corect, dar este un efect firesc. Și suntem mulți. Toți cei care nu apar în sondaje, aceia suntem noi, cei saturați.

Dar noi nu ne vom retrage, nu vom sta deoparte, ci vom merge la vot, îivom arăta mereu cu degetul pe nemernici, pe hoți, pe mincinoși. Mai avem de învățat doar ca, după ce arătăm cu degetul, să găsim puterea și motivația să le dăm și cu piciorul.

Deocamdată, am găsit motivele pentru care să nu votez pe unii, dar niciun motiv care să mă convingă să votez pe cineva. Teama față de unele alegeri are rolul de a te face să alegi orice altceva decât soluțiile alea cele mai dăunătoare.

Este atât de rău acum încât nu mai există „răul cel mai mic”, ci „dezastrul cel mai puțin probabil”.

Sunt 12 candidați la Primăria Capitalei. Sunt 12 cei care își șterg balele cu gândul că ar putea conduce capitala. Saliva lăcomiei lor se va transforma curând în scuipatul bucureștenilor.

Mi-e groază că duminică voi merge la vot și, încă, nu știu cu cine să votez. Dar abia aștept să mă simt puternic atunci când voi folosi ștampila, această armă care vine fără niciun scut.

Pe 5 ianuarie, în 1996, se lansa filmul „Armata celor 12 maimuțe”, unul dintre cele mai importante filme ale cinematografiei mondiale, în regia lui Terry Gilliam. Treizeci de ani mai târziu, tot într-o zi de 5, dar în iunie, vom începe un alt film și noi, aici, în lumea noastră.

Filmul a avut un motto care, până la urmă, n-a mai fost folosit – „Viitorul este în mâinile cuiva care n-are niciun viitor”.

Se poate folosi acum, în aproape toate cazurile candidaților noștri.

Ceva să nu uităm, totuși. O armată nu înseamnă nimic fără soldați, iar noi, soldații, nu însemnăm nimic dacă stăm acasă și nu luptăm.

Nu voi lăsa trasă perdeaua peste viitorul meu, ci o voi trage eu în spatele meu.

Trebuie să cred că un vot este o speranță. Pentru mine, pentru familia mea.

Daca vrei sa-i urmaresti activitatea lui Cornel Ilie, poti da ‘follow” la pagina https://www.facebook.com/cornel.ilie.54