Aș vrea o țară superioară

Aș vrea o țară superioară
Publicat: 23/07/2012, 17:49
Actualizat: 25/07/2012, 17:59

Avem voie să ne prăvălim de râs fix de Ziua Națională? Am fiprea cinici?
M-am săturat să mă încrunt în fața prostiilor lui Băsescu, în fațanesimțirii de stânga, a oportunismului de dreapta. Pur și simplusunt sătul să mai fiu sătul. Așa că privesc, îmi văd de treabă șiîncerc alături de ai mei, muncind, să-mi fac viața mai bună.

Împăcarea asta cu mine am făcut-o de mult, am predat legitimațiade înverșunat. M-am resemnat, fără a-mi preda însă dorințele. Și lerostogolesc, cu voia dumneavoastră, după cum îmi vin în minte.

Vreau o țară mai caldă. În care să-mi pot crește copiii fărăteamă. Și lista temerilor românești, pe care orice părinte oascunde în suflet, e teribil de lungă.

Vreau 10.000 de kilometri de drumuri naționale reali, nupromiși.

Vreau ca bunul-simț să fie brand de țară. Vreau ca toatelucrurile mici pe care fiecare dintre noi le vede în evadările depeste hotare să fie făcute și la noi, în timpul vieții mele.

Și joaca de-a enumera ce ne lipsește poate continua tot restulanului, nu numai de Ziua Națională.
Pe scurt, alături de ceilalți cetățeni muncitori ai poporului ușorguvernabil nu vreau decât ca țara să aibă și o consistentă partesuperioară.

Fără înverșunare și niciun rid de încruntare sunt conștient că,după 20 de ani, am ajuns
mult mai sus, dar întotdeauna mult mai jos decât vecinii cu aurăeuropeană. Așa că nu pot decât să mă întorc la întrebările de laînceput.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Ciclonul va face PRĂPĂD în România! Va ploua cu 100 l/mp, comandamentul pentru Situații de...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Israelul monitorizează o uriașă armată masată la graniță, care așteaptă ordinele Hezbollah
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
O femeie din India a cerut divorțul la 40 de zile după nuntă pentru că...
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, consideră un păcat cununiile oficiate sâmbăta. „Cei care fac rămân mereu...
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei...
O femeie din Bacău și-a revenit inexplicabil din comă și a început să cânte. Cum...
Casa Verde 2024. Reacţia lui Răzvan, care n-a apucat să prindă fonduri, deşi avea totul...
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de...
Incendiu cu degajări mari de fum în București la containere locuite de ucraineni! Este pericol...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
A murit cea mai mare ACTRIȚĂ! Marea doamnă s-a stins chiar azi. Românii, în doliu
Netflix pregătește o comedie fantastică: Despre aventurile unui bărbat divorțat. Video
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător...
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă...
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a...
Cine este Ruxandra și cu ce se ocupă nora foștilor soți, Alin Oprea și Larisa...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Tot mai mulți oameni folosesc ChatGPT, iar asta nu este neapărat de dorit