Așa cum vede Dragnea România, nu avem nevoie de angajați cu salarii mari și nici de industrii de elită

În loc să producă acești bani prin mintea și activitatea lui, noul guvern  ia 1,9 mld. lei de la cei care „au”, de la bogații care trăiesc bine și nu-i ajută și pe ceilalți să trăiască la fel.

Ca să prezinte publicului această măsură de eliminare a plafonului CAS, Liviu Dragnea, șeful PSD și premierul de facto al guvernului Grindeanu, a adus în discuție în treacăt salariul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu (61.203 lei net pe lună, 13.600 euro – n. red.), pe ideea că are de unde să dea, mai ales după întreaga dezbatere din 2016 legată de salariile din Banca Națională ținute secrete.

Dragnea nu a dat ca exemplu de unde ia banii un inginer de top de la Microsoft sau Oracle, care poate să câștige la București și peste 5.000 de euro net și căruia acum statul îi ia o parte din bani, asta dacă angajatorul nu-i păstrează netul și plătește el diferența pentru CAS.

Pe această idee, că cei cu salarii mari trebuie să plătească pentru ceilalți, Dragnea, aflat în politică de peste 20 de ani, a spus că vrea să-și taie singur salariul de președinte al Camerei Deputaților – „Eu, Iohannis, Tăriceanu și Grindeanu avem salariu de 21.500 lei; vreau să revenim la 6.800″ – considerând că este prea mare comparativ cu salariul minim pe economie de 1.450 de lei.

Nu cred că România are nevoie de astfel de exemple, de a tăia sau a lua din salariile mari pentru a putea plăti alte salarii.

Poate inginerul sau softistul de la Microsoft își merită banii cu vârf și îndesat, de ce să iei din ei?

Problema nu este că Dragnea a majorat salarii în administrația locală, de unde-și trage puterea politică, ci că a făcut acest lucru fără să aducă nimic în schimb din punctul de vedere al eficienței acestei zone din economie.

Această industrie, administrația locală, la fel ca și sănătatea, educația, sunt cele mai nereformate zone din economie. Administrația locală a fost acaparată de clanuri familiale, care-și extrag zilnic rentele și banii de la cei care fac business și care au nevoie de autorizații, ștampile, hârtii, aprobări, pentru a-și derula activitatea.

Mai mult decât atât, administrația, atât locală, cât și centrală, plătește salarii mai mari decât în sectorul privat, adică cei care plătesc taxele și impozitele. Peste 200.000 dintre ei au salarii mai mari cu aproape 50% decât salariul mediu pe economie, de 2.000 de lei.

Ce fel de economie încurajează guvernul, de stat sau privată? Prin menținerea numărului de angajați la stat, de 1,18 miioane din 4,7 milioane, cât raportează România și prin majorarea salariilor lor, peste salariile din sectorul privat, nu are sens să muncești într-o companie privată, unde banii intră sau nu intră la timp, unde este stres, iar programul nu este fix.

Vlad Sterescu, șeful CGS, cel mai mare operator de call-centere din România, spune că sesizează o tendință în privința tinerei ginerații, care vine, se uită cum e în privat și apoi caută imediat să lucreze la stat, chiar dacă salariul ar fi mai mic, pentru că nu vrea să aibă targeturi de job.

Acest lucru ar reprezenta un dezastru pentru forța de muncă a României, ca tinerii să-și dorească să lucreze la stat și nu în sectorul privat, sau mai précis în companiile românești.

Toată România are nevoie de salarii mai mari, dar nu obținute în detrimentul celor care câștigă mai mult.

România are nevoie de industrii de elită, cu angajați plătiți foarte bine, care să fie ca exemplu de urmat și pentru alții.

Inginerul de la Microsoft a pierdut nopțile învățând și pregătindu-se continuu pentru a fi up-to-date cu noile tehnologii care apar în lume.

România nu are nevoie de o nivelare a salariilor, pe ideea că oricum peste 10.000 de lei pe lună n-ai ce să faci cu ei și mai bine să-i dai la alții.

România nu are nevoie de lideri politici care să-și taie salariile, ci de lideri care să-și merite cei 21.500 de lei pe lună și să aducă prin politicile lor creșterea economică din care să se plătească majorările salariale la stat, să se ofere educație și sănătate pentru toată lumea.Dincolo de modul cum Dragnea, PSD și ALDE privesc economia, o altă problemă tine de liderii de business ai României.

Cu foarte puține excepții, și acelea în nume personal, liderii din business și organizațiile de business nu s-au remarcat prin proteste publice la modificările aduse de guvernul Dragnea-Grindeanu în ceea ce privește eliminarea plafonului maxim de plată a CAS.

Coaliția pentru Dezvoltarea României, care reprezintă cele mai puternice companii din România, care fac poate jumătate din PIB și care au salariații cel mai bine plătiți din țară, nu a protestat până acum deloc, ascunzându-se prin „fustele” din birouri, deși angajații lor sunt cei mai afectați.

Probabil că șefii acestor companii, care prin poziția lor de lideri pe piețele în care activează extrag rente din economie, preferă să nu iasă la luptă deschisă cu actuala putere pentru a nu fi călcați apoi de stat, având în vedere că fiecare dintre ele are scheleți în spate și la un moment dat au beneficiat de deciziile favorabile ale liderilor politici și din administrație.

Marile companii au întotdeauna cale deschisă la factorii publici de decizie când este nevoie, dar în schimb nu trebuie să se lupte public cu aceștia.

Așa că doar câțiva lideri și-au asumat această cruce de a protesta la adresa noii puteri: Florin Talpeș, proprietarul Bitdefender, Asociația Română de Soft, sau Florin Pogonaru, președintele AOAR și al Coaliției pentru Dezvoltarea României, dar în nume personal.

Tăcând, în speranța că lucrurile se vor rezolva în liniște, în birouri, la cafea și țigări, liderii de business, de fapt, sabotează dezvoltarea economică a României.

Dacă ei își rezolvă o problemă punctuală, asta nu înseamnă că au rezolvat problemele celor 600.000 de companii mici din România, care nu au puterea lor și stau la mâna organelor de control și administrației locale în fiecare zi, pentru care plătesc un preț.