Asaltul asupra realității. Inteligență Artificială versus căruțe trase de măgăruși

Pentru a ilustra post-realitatea, am ales, în mod paradoxal, trei istorioare din industria filmului. Paradoxal deoarece asociem, pe bună dreptate, industria filmului cu fantezia, cu imaginația, cu desprinderea de realitate, chiar evadarea din realitate. Toate aceste caracteristici se păstrează. Exemplele ce vor urma indică o altă „realitate” în procesul de producție a filmelor; o producție bazată pe algoritmi, Inteligență Artificială, micro-targetare, biblioteci de emoții, de imagini și de înregistrări video.

Rebel cu o cauză

La aproape 65 de ani de la moartea sa, James Dean va „juca” într-un nou film, Finding Jack. Prestația celebrului „rebel fără cauză” se bazează pe o bibliotecă de imagini și video-uri puse la lucru prin utilizarea Inteligenței Artificiale. Tehnica nu este în totalitate nouă. Ea a fost folosită pentru a termina filmările la producția „Fast and Furious” deoarece actorul din rolul principal, Paul Walker, suferise un accident de mașină; sau pentru a o readuce la viață pe prințesa Leia în megaproducția „Star Wars”. Dar era vorba de evenimente neprevăzute (în cazul „Fast and Furious”) sau de apariții episodice (cazul „Star Wars”) și în nici un caz de realizarea unui film bazat în totalitate pe readucerea la viață a actorului din rolul principal, pe bază de algoritmi și Inteligență Artificială.

Evident, momentul a stârnit un torent de întrebări, rămase fără răspuns. Filmul „Finding Jack” este real sau nu? Filmările au avut loc sau nu? James Dean trăiește sau nu? Este moral ca James Dean să joace într-un film cu a cărui intrigă, cu a cărui realizare poate nu ar fi de acord? Cui aparține biblioteca de imagini și de filmări ale lui James Dean? Cine o moștenește, cine încasează drepturile de autor? Plus întrebarea – cu certe note amuzante – formulată nu în legătură cu celebrul actor, ci cu un „actor” politic nu mai puțin celebru: dacă cineva va folosi metodele privind „imortalitatea digitală” folosind tumultuoasă prezență a actualului Președinte american pe rețelele sociale, aceasta înseamnă că Donald Trump va trimite mesaje pe Twitter la infinit?

De ce ne curg tuturor lacrimile la ultimele producții Disney?

Dezbaterile aprinse din spațiul public privind Inteligența Artificială au în vedere Inteligența Artificială rațională: adică acea inteligență numerică a computerelor, în fapt, o capacitate imensă de a stoca și analiza date, a identifica pattern-uri în aceste date și a face predicții pe baza acestor pattern-uri; toate pentru a fundamenta procese de decizie raționale în domenii „reci”, precum finanțele, investițiile, tradficul rutier sau tratamentele medicale.

Iată că se vorbește din ce în ce mai mult de Inteligența Artificială afectivă, informatica afectivă, economia emoțiilor sau calculul afectiv („affective computing”). Este vorba despre o tehnologie emergentă, aflată la intersecția dintre psihologie, neurologie, științele cogniției și informatică și care, pe baza unei cantități enorme de date privind emoțiile și formele lor de manifestare (pulsul, ritmul cardiac, tensiunea musculară, dilatarea pupilelor, felul de a clipi, respirația, transpirația palmelor, activitatea creierului), poate „antrena” un computer să recunoască, analizeze și să prezică anumite pattern-uri ale emoțiilor umane.

Desigur, nu a trecut mult timp de la descoperirea, în laborator, a acestor fascinante posibilități de descompunere, identificare și prezicere a emoțiilor umane până la utilizarea lor comercială. Afectiva, o companie tehnologică originară din celebrul MIT Media Lab, a pus la punct o aplicație care realizează aceste lucruri pentru clienți comerciali. Dintre clienții cunoscuți (!) ai Afectiva, amintim: Disney, BBC, CBS, Sony. Potrivit unui articol din Telegraph, aplicația Afectiva este utilizată de CBS sau BBC pentru a testa reacția audienței în cazul unor seriale noi, de Sony pentru a vedea, pe baza emoțiilor stârnite de promo-uri, dacă într-un film merită investit în continuare, sau de compania de publicitate Millward Brown care se ocupă de reclamele pentru Coca-Cola.

Așadar, data viitoare când mergeți la mall pentru a vedea, împreună cu copiii, Regele Leu sau Regatul de gheață, să nu vă mirați că, adulți fiind, inima vă va bate cu putere, respirația va deveni mai greoaie, pupilelele se vor dilata etc. Cineva a testat înainte aceste reacții cu Afectiva.

Algoritmii, și nu intuiția sau geniul, vor decide ce filme se fac de acum încolo

A treia istorioară promisă. La începutul lunii ianuarie, Warner Bros anunța că va începe implementarea un sistem de management bazat pe Inteligența Artificială, care va permite companiei să își fundamenteze deciziile cu privire la conținut și distribuție înainte de a lansa pe piață un film. Cu alte cuvinte, sistemul, cunoscut sub denumirea de Cinelytic, va decide ce filme se vor face.

Sistemul de management este construit – nici o surpriză – pe baza unei biblioteci imense de filme și prestații ale actorilor, ceea ce îi permite, cel puțin potrivit celor afirmate pe site, să anticipeze succesul de casă cu o precizie de 85%. Interesant este că Cinelytic face acest lucru în timp real, pe baza unor informații introduse de client privind, între altele, profilul și istoricul actorilor, inclusiv scorul de influență pe platformele digitale. Aplicația se bucură de o interfață prietenoasă, se poate solicita și un demo, iar clientul poate jongla cu datele introduse: un scor pentru Brad Pitt și altul pentru George Clooney.

Nu este singura aplicație de acest gen. Scriptbook pretinde o acuratețe de 80% în anticiparea succesului de casă, numai că această predicție nu se bazează pe salariile actorilor sau pe numărul de follower-i de pe Instagram, ci pe calitatea scenariului, a „poveștii”, la care se adaugă informații privind caracteristicile demografice ale publicului-țintă, concurența, canalele de distribuție etc. Precizia uluitoare a Scriptbook – și a altor aplicații de profil – de a anticipa succesul de casă al unui film a făcut- o pe Nadira Azermai, chiar fondatoarea Scriptbook, să exclame: „pe de o parte, avem companiile tradiționale și cele care cred în puterea algoritmilor și a meta-datelor; este un război asupra conținutului, dar o parte utilizează ultimele tehnologii, iar cealalată merge călare pe un măgăruș!” 

Ar trebui să ne îngrijorăm?

Nu am un răspuns univoc. Cert este că tehnonologiile despre care am amintit sunt săbii cu două tăișuri; pornind de la exemplul informaticii afective, aplicațiile de identificare a emoțiilor sunt folosite atât pentru a trata autismul sau epilepsia, câ și pentru a ține copiii „lipiți” de ecrane atunci când văd un film Disney sau se joacă pe tabletă. Așa stau lucrurile în metropolele digitale, iar statutul de metropolă – digitală sau pur și simplu metropolă – este păstrat și ca urmare a abilității de a ține în echilibru cele două tăișuri, eventual chiar capacității de a da întâietate avantajelor. Tare mi-e că, în periferiile analogice, condiție în care România pare să se adâncească de la o zi la alta, rămânem cu un singur tăiș: like-urile și furiile de pe Facebook, emoțiile de nestăpânit după vizionarea unui film la Mall sau analogiile cu viața politică de pe urma vreunui serial „viral” de pe Netflix.

Cu alte cuvinte, rămânem doar cu asaltul asupra realității și asupra emoțiilor noastre, călătorind în căruțe trase de măgăruși. 

Despre aceste contradicții, poate în materiale viitoare. Până atunci, vă garantez că articolul de față nu a fost scris cu liste de „cuvinte afectogene”, nici cu ajutorul algoritmilor afectivi, nici pe baza testării reacțiilor dumneavoastră. Motiv pentru care nu va deveni niciodată viral, deci real, deci adevărat.

Foto – Profimedia