Ascunderea – o știință?

Astăzi, la Ierusalim, a fost o zi călduță, semi-mohorâtă. La noi, un soare indecent a scormonit până în ultimul cotlon. Am citit presa din Orientul Mijlociu, cu draperiile trase, apoi m-am gândit să-l sun pe Rabbi Mevin Lempel. A răspuns imediat, gâfâind ușor, și nu știu de ce mi-am închipuit că ar putea fi în Orașul Alb, la Alger, urcând și coborând străzile în pantă, undeva prin preajma Moscheii Pescarilor. Adierea amărui-sărată a Mediteranei se insinua prin receptorul telefonului, ca un al treilea interlocutor, curios.

Aș fi vrut să vorbim despre Știința Ascunderii, nu știința despre care povestește Jacques Attali în „Evreii, lumea și banii. Istoria economică a poporului evreu” – „ascunderea celei mai mari bogății posibile, în cel mai mic spațiu imaginabil”, ci despre ascunderea la vedere.

N-am apucat să-l salut, să-l însiropez în politețuri orientale. M-a întrebat el, abrupt:

EXTERNE Un om al străzii din Germania a trecut de la agonie la extaz și invers, după ce a primit o MOȘTENIRE mare. S-a îmbătat și a pierdut banii într-o gară

20:00

ACTUALITATE Victor Ponta: „Nu am dat BANI să-l cunosc pe Trump. Sunt mai zgârcit”

19:30

– Ai auzit de inguși?
– ?! Vag… Unii care trăiesc într-una dintre republicile-fantomă ale Caucazului de Nord. Musulmani.
– Sunt „palestinienii Rusiei”. Așa zice Issa Kostoev, citat de David Cornwell.
– Adică de John le Carré. Nu-mi poți da, Rabbi, informații dintr-un autor de ficțiune. De ficțiune educată, dacă îți convine sintagma.
– Și tu ce crezi că ești? Nu tot un autor de ficțiune? Nu povestești tu cea  mai fabuloasă ficțiune – realitatea de pe agențiile de presă?
– Ia-mă ușor. Nu intru în polemici despre fake news.
– Nici vorbă de fake news. Mă gândesc la prima regulă a Războiului Rece: „nimic nu e ceea ce pare”. (Aici poți să-l crezi pe Cornwell, fiindcă știe bine ce vorbește).
– Kostoev e polițistul care l-a arestat pe marele criminal în serie și canibal…? Discuția asta cu inguși, palestinieni, canibali e prea… postmodernă pentru mine. Am citit și eu memoriile lui le Carré. Nu-mi amintesc decât povestea papagalului bătrân din hotelul Commodore, care, cocoțat pe bar, în plin război civil din Liban, cânta Oda Bucuriei și, când explodau proiectilele, le croncănea clienților „Culcat, jigodie tâmpită!” și despre care nu se știe dacă a murit împușcat sau a murit de alcolism…  Mi-aș fi dorit să vorbim, totuși, despre știința ascunderii.
– Asta și facem. Nu trebuie mare știință ca să ascunzi. De altfel, totul e la vedere. Adevărul doar că nu-ți bagă degetele-n ochi.
– Cum rămâne cu „nimic nu e ceea ce pare”?
– Rămâne cum am vorbit. Ca în jocul cu bufnițele – ghiciți unde e pisica. Ai tot timpul totul în față, dar că pe tine te fură amănuntele – o limbă scoasă, un papion, un dans al săbiilor, un tweet.
– Ce spuneai, Rabbi, despre inguși?   
– I-a deportat Stalin în masă, i-a trimis la plimbare vreo treisprezece ani prin Siberia. Ingusul Kostoev zice: „sunt un negrotei rus”. Și mai zice: „Întâi ne-au alungat din orașele și satele noastre, apoi ne-au urât că am supraviețuit”.  Apropo, papagalul tău vicios a murit de frică. Ai învățat fotbal american?
-Cât să antrenez o echipă de liga a treia.