„Azi vreau să-mi fac o vizită. Sper să fiu acasă”
În cartea sa de dialoguri cu Papa Emerit Benedict al XVI, intitulată „Ultimele convorbiri”, Peter Seewald (cel mai statornic interlocutor al lui Joseph Ratzinger), îl întreabă și despre un celebru comic bavarez dintre cele două Războaie, Karl Valentin.
Între amintirile din prima tinerețe și experiențele maturității, Benedict al XVI-lea invocă figura comedianului său preferat. Karl Valentin – „Azi vreau să-mi fac o vizită. Sper să fiu acasă” – te făcea întâi să râzi, își amintește, după care te cufunda în reflecție, ăsta era marele lui talent.
Papa Emerit confirmă întâlnirea lui Valentin cu Führerul:
„Hitler i-a dat mâna odată și i-a zis: Domnule, m-ați făcut de multe ori să râd din toată inima!
La care, acela i-a replicat: Dumneavoastră, încă niciodată”.
O variantă a acestui schimb de replici fusese diseminată în epocă de Karl Valentin însuși:
„Hitler: Am auzit multe despre dumneata, domnule.
Valentin: Și eu despre dumneavoastră!”
foto: captura youtube