A săpat tunel cu polonicul și a ieșit din zăpadă, prin acoperiș, la ora zero. La fix, cum s-ar zice, taman când intra în vigoare noul Cod Penal. Aflase de la televizor că, de azi până miercuri, e liber la furat.
Pusese ochii din toamnă pe găina vecinului. Aia pe care nu se-ndura s-o taie.
Ghinion. Cotețul era sub zăpadă. De fapt, totul era sub zăpadă. Baba Safta ar fi putut ajunge, din acoperiș în acoperiș, până pe turla bisericii, care se ițea invoaltă în depărtare, de sub nămeți. Ce folos? Părintele era și el sub troiene, cu Evanghelia în mână, bolborosind.
Niciodată nu fusese mai grozav la ei, la țară. Călare pe sat, bătrâna aproape că atingea oiștea Carului Mare cu deștele.
Luni de zile i se arătase găina aia în vis. La început s-a bucurat – lumea zice că, dacă visezi găină, e de bine. Până a întrebat în drepta și-n stânga, să se dumirească. Și a aflat: găină dacă te visezi jumulind, dar mare de bani vei avea; găină dacă te visezi hrănind cu boabe, necaz în casă te paște; găină dacă te visezi tăind, oaspeți aștepți; găină pe ouă dacă visezi – bucurie mare. Nici una nu se potrivea. Găina apărea la începutul visului, trecea țanțoșă, moțată (avea un nu știu ce al ei), și dispărea cum apăruse, frumoasă ca un bibilou.
Mult mai frumoasă decât ziua în care venea poștașul cu pensioara, mai frumoasă decât ora când dădea colțul pe ulița lor mașina cu pâine… Dacă n-ar fi avut banii numărați, baba Safta ar fi cumpărat de mult găina vecinului. S-o șterpelească n-ar fi putut, că s-ar fi încărcat cu un păcat greu și tocmai ce-o dezlegase părintele de toate. Și-apoi nici n-ar fi avut unde s-o ascundă. Până a dat Dumnezeu legea asta cu Codul Penal, că ai dreptul la furat. O lua azi și-o dădea înapoi miercuri.
Stătea pe acoperiș, fără să simtă viscolul, care sulfa in rem, gândind: e bună și politica asta, maică, la ceva.