– Ce faci, măi, Mein Fuhrer?
– Ce să fac, Anghela? Stau cu poza ta pe birou și plâng. (Se aude prin telefon cum își suflă nasul). Plâng ca un copil. Ponta mă înjură zilnic…
– Vorbește cu mama lui.
– Toți mă-njură… (Printre sughițuri): Citesc Cărtărăscu. E Goethele nostru. Ascult Jean de la Craiova. E Salzburgul nostru. Beau apă plată. Mai am două baxuri.
– Pari – cum să-ți spun? – ușor atins. Ți-au mai dat ăia vreo lovitură de stat?
– Nu, nu. Nu mai au de ce. Statul sunt ei….
– Hai, nu mai plânge. Ce-i de făcut?
– N-avem de ales: totul.
– Să-i dăm drumul. De unde începem?
– ? (Își șterge lacrimile cu zgomot).
– Începem de la Schengen. Veto!
– Bravo. Asta-mi place la tine – rigoarea nemțească! (Reflectează câteva clipe): Nu e bine. Românilor n-o să le pese. Au zis că pot trăi și fără.
– Le blocăm fondurile europene!
– N-o să bage de seamă.
– Îi scoatem din UE!
– Abia așteaptă.
– Încercăm cu…?
– Sunt obișnuiți.
– Înghețăm investițiile.
– Nu se prind.
– Scumpim berea!
– Te joci cu revoluția!
– Închidem televiziunile!
– Genialische, m-ai dat pe spate!
– Avem și un plan B?
– B1!