Prima pagină » Puterea Gândului » Băsescu, „mogulul” lui Ponta

Băsescu, „mogulul” lui Ponta

Băsescu, „mogulul
România nu-i mai încape, unul dintre ei trebuie să părăsească scena și să-și lingă rănile într-un cotlon

România nu-i mai încape, unul dintre ei trebuie să părăsească scena și să-și lingă rănile într-un cotlon. Victor Ponta este categoric în această privință. „Amândoi nu putem să rămânem!”, declară el, adăugând că va lua, împreună cu USL, o decizie, cât de curând, în privința lui Traian Băsescu. Cum confruntarea dintre președinte și premier, exponenții celor mai active și influente centre de putere, a atins cote paroxistice și îl incomodează pe cel din urmă în exercițiul guvernării, e lesne de anticipat  că USL va propune suspendarea șefului statului, mai ales că, din punct de vedere juridic, și-a defrișat terenul. A rămas de pregătit psihologic populația, dar prim-ministrul Ponta lucrează, deja, la terapie.
„Am încercat calea europeană, […] aceea în care accepți colaborarea instituțiilor. Ce am primit in schimb? Sabotaj, lovituri sub centură, blocaj total. În timp ce toată Europa e în criză, noi suntem blocați în orice acțiune a Guvernului și parlamentară , noi suntem blocați de un președinte care nu a acceptat, cum nu a acceptat nici altul în 1989, să cedeze puterea”, a declarat premierul, marți seara, la Antena 3. Discursul acesta seamănă cu cel al lui Traian Băsescu, de acum doi-trei ani, când arunca vina pe moguli și Opoziție – pilonii „sistemului ticăloșit” -, pentru eșecul unora din politicile sale și pentru rateurile generate de nepăsarea și incompetența  Cabinetului Boc. Aceștia, în viziunea președintelui, „săpau la rădăcina instituțiilor statului”, destabilizându-le și punând în pericol siguranța națională. Asemenea șefului statului, Victor Ponta se plânge de „sabotaj” și minte cu aceeași seninătate. De pildă, afirmația  „noi suntem blocați în orice acțiune a Guvernului și parlamentară” este complet falsă. Președintele nu are suficiente pârghii ca să împiedice măsurile guvernamentale, putând doar respinge numirea unor minștri și retrimite Parlamentului legile sau ordonanțele față de care are obiecții. Or, până acum, nu a făcut nici una, nici alta. Dl Ponta s-a blocat singur, numind persoane incompatibile cu funcția  la Educație și Cultură, dar a epurat politic, fără opreliști, administrația, schimbând, dintr-o suflare toți prefecții, a trecut ICR din subordinea Președinției în cea a Parlamentului, a luat înapoi, de la autoritățile locale, banii alocați de fostul guvern, a anulat HG privind linia în limba maghiară la UMF Târgu Mureș și măsurile revanșarde ar putea continua. Nu l-a blocat nimeni pe  dl Ponta în elaborarea unei legi de mare importanță pentru țară, numai că nu s-a apucat de niciuna, limitindu-se la hotărâri și ordonanțe de urgență. În Parlament, de asemenea, nu are cine să-i stea în cale, USL umflându-se continuu cu dezertori din PD-L. Noua majoritate a adoptat, în ultimele două săptămâni, două acte normative îndreptate împotriva președintelui: unul îl trimite pe premier la summitul de la Bruxelles, altul scoate  hotărârile Parlamentului din pronunțarea CCR, nemaifiind nevoie de aviz constituțional pentru suspendarea șefului statului. Dacă dl Ponta i-ar cere, mâine, Parlamentului să-l declare nevinovat de plagiat și demn de a fi prim-ministru, iar pe Daniel Funeriu, cu doctoratul obținut la Strasburg,  necalificat pentru funcția de consilier  prezidențial, deoarece nu și-a echivalat BAC-ul, Legislativul n-ar avea nicio jenă în a se conforma.
Și-atunci, de ce se lamentează dl Ponta că nu mai suportă „războiul” pe care el însuși îl alimenteză, de ce se prezintă victimă, când are alură de călău? Fiindcă, asemenea inamicului său, Traian Băsescu îi ia pe cetățeni drept proști. Crede că, orice le-ar debita, vor înghiți fără reținere, fericiți să-și ronțăie bietele lor pensii și salarii reîntregite. Antipatia populară față de președinte îi  insuflă un sentiment de siguranță și navighează pe creasta valului antiprezidențial cu convingerea că, orice ar face, e de neatins. Iar, când guvernul se împotmolește, are „mogulul” pregătit – Băsescu. Dacă îl suspendă, ce se face, că nu va mai găsi altul.      

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?