Băsescu – premiul Nobel pentru Pace

Publicat: 09 10. 2013, 18:16
Actualizat: 23 01. 2020, 08:46

Incredibil până unde au ajuns procurorii băsiști! Până lângă pianul lui Varujan Vosganian (o zi întreagă au stat la pedale, căutând ambreiajul). Dar nu îl cercetează pentru că ar fi încurcat partiturile, nici măcar pentru falset și uz de falset (are un glas frumos), ci pentru – țineți-vă bine! – subminarea economiei naționale. (Sintagma asta îmi sună la fel de solemn ca Ministerul Marilor Proiecte).

Muzician, poet, prozator, romancier și, până alaltăseară, ministru al Economiei, Vosganian a ținut un discurs fulminant în Senat, pledându-și nevinovăția, făcându-și un rodnic bilanț și lăsându-i muți de admirație pe distinșii săi colegi Verginel Gireadă, Florentin Gust Băloșin, Toni Greblă, Sebastian Grapă, Ioan Irinel Stativă, Dan Ciocan (veți spune că nu sunt toți senatori, dar, în fața virtuozității, ce mi-e deputat, ce mi-e senator): „Am purtat noroc poporului. Ori de cate ori am condus un minister, el a mers bine”. Cu excepția a 25 de parlamentari, care au încurcat, ca de obicei, cartela de vot cu mastercardurile, aleșii au votat împotriva ridicării imunității. Altfel, ar fi comis un sacrilegiu – Vosganian are imunitate din 1990, de la primul său mandat. A prins toate Parlamentele României, cu excepția legislaturii 2000-2004, când – pentru prima și ultima oară fără imunitate – și-a scris opera (trei volume de poezii, un volum de proză și un roman ). „M-au declarant nevinovat!”,  a jubilat acesta după vot.

Și a simțit nevoia să mai facă un gest maiestuos – a demisionat din funcția de ministru, „în sentimentul onoarei și iubirii de țară”.

De unde (i) se trage? De la pizmă. Aflând de la el însuși că urmează să ia Nobelul pentru Literatură și crezând, în cunoscuta lor incompetență, că e posibil, procurorii DIICOT s-au gândit să-i oprească drumul triumfal spre Stockholm și să-i interzică părăsirea localității.

Surse din Parchet informează că procurorii așteaptă cu sufletul la gură ca Băsescu să amâne până vineri denunțarea Pactului de Coabitare, sperând să prindă, ca Arafat, un Nobel pentru Pace.