Prima pagină » Puterea Gândului » Băsescu – sub Turcescu

Băsescu – sub Turcescu

Băsescu - sub Turcescu
„E mai slabă decât sceneta lui Turcescu" a fost primul gând la auzul „demonstrației" lui Băsescu, pe niște documente de guvern, cum că Ponta a fost ofițer acoperit SIE între 1997 și 2001.

Când cu doctoratul plagiat de V. Ponta, ziarul Gândul a pus pe două coloane textul tezei și textul cărții copiate. Orice ins alfabetizat putea să constate identitatea și furtul comis de Ponta. Dovada era simplă și imparabilă. Rezultatul asupra electoratului lui V. Ponta? Zero barat. N-a pierdut nicio zecime de procent.

Dacă îi spui unui votant pesedist Ponta e un plagiator, îți răspunde ferm că s-a demonstrat prin lege că asta e o minciună și că, de altfel, toți au copiat la doctorat. Și vine acum „nenea” electoral al domnișoarei Udrea și vrea să-l doboare pe Ponta cu o poveste, cu o „deducție”, că fiindcă a semnat o hotărâre de guvern prin care nu pot fi deconspirați ofițerii acoperiți SIE care își încetează activitatea în slujba serviciului, rezultă că a fost ofițer acoperit SIE.

Când scriu asta, sunt convins că Ponta se amuză copios, ba chiar s-a și culcat. Mâine îi va fi cât se poate de ușor să-l mai facă o dată iresponsabil pe Băsescu, să spună despre el că bate câmpii, că lezează grav interesul național.

Nu are nicio importanță dacă ce spune Băsescu e adevărat sau nu. Nimeni, nici SIE, nici, cu atât mai puțin, cutra albă Meleșcanu nu va confirma așa ceva.

Măcar dacă ar fi fost vorba de SRI, în cazul ăsta se mai putea lăsa un reziduu de securism, de turnătorie pe Ponta,  dar SIE n-are treabă cu interiorul, ci cu externele,  se bate cu dușmanii patriei. Dacă vrea și o figură de stil, Ponta poate să zică „N-am fost acoperit SIE, dar dacă aș fi fost, aș fi mândru, mândru că sunt român, mândru că mi-am servit țara!”.

Persoana care s-a aflat în studio cu Băsescu ar fi putut să-i pună măcar o întrebare printre limbi: „Spuneți că i-ați cerut lui Meleșcanu să vă comunice lista ofițerilor acoperiți SIE din Guvern în noiembrie 2013. Deci, cel puțin de atunci, știați despre Ponta ca agent acoperit. Știați că a călcat legea, fiind și procuror.

De ce nu ați comunicat asta public imediat după ce Meleșcanu a refuzat să vă dea lista? De ce ați așteptat, cu Ponta premier al României, aproape un an, până astă-seară – dacă primul ministru are „dublă comandă” nu e nicio problemă? Doar dacă ajunge președinte apare problema infracțiunii acoperit-procuror și „dublei comenzi” cu serviciile?”

Persoana n-a pus întrebarea pentru că era preocupată să constate că lui V. Ponta i s-au înjumătățit voturile în noaptea asta…

Pe scurt: pe votanții lui Ponta nu-i clintește nimic, cu atât mai puțin cimilitura „securistă” a lui Băsescu. Antipontiștii, la rândul lor, au adjective pentru  feblețea lor pe lângă care „securist” e o dezmierdare.

Singura categorie care ar putea fi mișcată sunt votanții „adormiți”, cei care nu mai votează de ani de zile sau n-au votat niciodată. Vedeți vreun adormit sculându-se dis de dimineață și strigând: „Băsescu zice că Ponta a fost ofițer acoperit SIE și Ponta minte că nu e! Treziți-vă, și la urne, că așa nu se mai poate!”?

Revăd ce am scris și constat că mă puteam opri după prima propoziție: „E mai slabă decât sceneta lui Turcescu”.