„Bătaia lui Bulai” n-a luat-o nimeni
Eu nu știu dacă vreunii dintre voi sunt fani Las Fierbinți… Eu sunt. Deci, credeți-mă, filmulețul cu bătaia încasată de deputatul userist este ruptă – cu excepția costumelor și a decorului – din raiul Las Fierbințiului; personajele – același nivel social, intelectual, moral.
Iată faptele!
Pentru că nu le-a plăcut reproșul lui Iohannis, potrivit căruia, înaintea intereselor poporului, au „dresat” acte normative în propriul interes, aleșii majorității au debordat din plen, prin ușile înalte și frumos arcuite ale sălii în care se exprima președintele, revărsându-se pe holurile Casei Poporului.
Tocmai acolo, un deputat USR-ist, Iulian Bulai, aflat în exercițiul funcțiunii, fixase camera iPhone-ului pe ei, spre a-i imortaliza pentru posteritate, convins că e dreptul lui, de vreme ce evenimentele se derulau în ditamai spațiu public, și pentru a-i agasa cu întrebarea „De ce ați părăsit sala de plen?!”
Văzând una ca asta, nici una, nici două, majoritarii, iubitori de liniște și calm, mi ți l-au și luat la tăbăcit, pe sub coaste, băgându-l într-un colț. Și dă-i, și arde-l, după cum spune filmul lui Bulai!
În jur, pentru început, rumoare, voci nedeslușite, aglomerație. Apoi, măcelul!
„O voce: N-ai auzit, mă, că există normalitate?!
Bulai, panicat: Nu mă bruscați, dar nu mă bruscați!
Un pesedist: Mai du-te mă-n p…a mea d-aici. Și nu mai filma!!
Bulai (și mai panicat): Dar nu mă bruscați! Și nu mă înjurați! Suntem în Parlamentul României!
Un majoritar din planul doi: Dacă suntem în Parlamentul României, nu mai filma!
Bulai (crescendo): Nu mă bruscați!
O doamnă majoritară (relativ autoritară): Te rog frumos, dar nu… te… bruschez, da nu mă filmați pe mine, da?!
Bulai: Dar nu mă bruscați, nu mă bruscați!
Majoritara, curioasă: Da” nu ți-e rușine?
Bulai: Nu mă înjurați! Mă bruscați!! Nu mă bruscați!
Majoritara (aproape isterică, cu privire fixă): Nu mă filmați pe mine!
Bulai (deconcertat, cel puțin surprins): De ce nu, doamnă? Doar suntem într-o instituție publică!
Majoritara (după o pauză scurtă, cu tonul că ar fi fost filmată prin gaura cheii): Da nu e frumos să faceți așa ceva!
Un majoritar, (cavaler, ferm și protector al doamnei): Mă, idiotule, mai termină, mă, cu instituția publică. Dacă femeia îți spune să n-o filmezi, de ce o filmezi?!
Bulai (în șoc, gâtuit): De ce sunteți violent? De ce sunteți violent?
Un majoritar (nefiresc de calm): Da nu sunt violent, dragule, trec prin spațiul public.
Majoritara (întorcându-se): Minciuni! Nu mai mințiți, domnule!
Încă unul: Mă, nu ți-e rușine?!
Și altul: Du-te-năuntru!
Cavalerul: Da” du-te bă… ‘năuntru, nu mai filma atâta!
Bulai (spasmodic): Da nu mă bruscați, nu mă bruscați! Nu aveți voie să mă bruscați!
Un majoritar cu alură de vechi centralist: Închide, bă, telefonul!
Bulai, gâfâind: Nu mă bruscați! E dreptul meu, domnule parlamentar!
Un majoritar înțelept: Lăsați-l în pace!
Altul: Ne filmăm între noi, ce facem aici?
O voce, din apropiere: Da, ce-i aici?
Bulai, mai calm: Mă bat ăștia, bă!
Vocea: Hai lasă…
Un majoritar conciliant: Nu te bate nimeni, dar fii și tu cu bun simț!
Bulai, epuizat: Domnule, eu am venit, cu cuvinte bune, să vă pun o întrebare. Și dumneavoastră m-ați bruscat.
O voce: În ce calitate?
Bulai: În calitate de parlamentar, de coleg al dumneavoastră. Așa vedeți dumneavoastră colegialitatea?!
Un majoritar cu țăcălie (face paravan între Bulai și restul lumii): Dar nu e momentul. Și nu te-a bruscat!
Bulai: Cum, nu m-a bruscat? Am pe video!
Paravanul: Nu mai mințiți!
Bulai: Ați folosit violența împotriva mea.
Paravanul, pe același ton: Nu mai minți!
Bulai, exasperat: Domnule, am pe video!
Paravanul: Nu mai instiga! Nu mai instiga! Ai grijă ce vorbești!
Bulai: Dar nu mă bruscați!”
În sfârșit, după plecarea lui Iohannis, când Bulai a scăpat din mâna lungă a majorității, iar aceasta a intrat în sală, la tribună a urcat, mai întâi, deputatul USR, care a povestit ce i-a fost dat să trăiască pe holurilel Parlamentului.
A fost urmat la aceeași tribună de la care vorbise președintele, cu doar câteva minute mai devreme, de omul care l-a trimis pe Bulai către organul dumisale. Și a spus.:
„Domnilor, eu nu am vrut să mă las filmat, întrucât, ce știu eu ce poate face domnul Bulai cu imaginea mea. Poate va deveni aceasta un fetiș pentru dânsul…”, sau cam așa ceva.
Evident, asistența a râs în hohote, iar noi, cu toții, am plâns așijderea, înțelegând pe mâna căror specimene a intrat, din nou, Prea-Numerosul-Parlament-al-României.