Benedict al XVI-lea – ipocrizii levantine

Primirea entuziastă făcută de libanezi (musulmani și creștini) papei Benedict al XVI-lea e semnul ospitalității levantine și cam atât. Nimeni nu se așteaptă la miracole, nici măcar la o poziție tranșantă.

Într-un stat multiconfesional ca Libanul, interesele sunt și ele diverse până la divergență.
Creștinii melkiți ar dori o declarație explicită referitoare la cauza palestinienilor, mai ales că astăzi se împlinesc 30 de ani de la masacrul din taberele de refugiați de la Sabra si Shatila (atunci când milițiile creștinilor maroniți au măcelărit mii de civili palestinieni, cu ajutorul neprecupețit și sub atenta supraveghere a militarilor israelieni).
Maroniții ar dori, la rândul lor, o judecată de valoare despre tragedia siriană. Dar acesta e poate subiectul cel mai delicat pentru Benedict al XVI-lea, câtă vreme Libanul e scindat între susținătorii și inamicii regimului Assad.

În fine, cele două personalități marcante ale musulmanilor din Liban, marele muftiu al țării, Șeicul Muhammad Rashid Qabbani (sunnit) și secretarul general al Hezballah, Șeicul Hassan Nasrallah (șiit), așteaptă o atenție egală. Cel dintâi – apropiat al saudiților, cel de-al doilea – susținut de iranieni, se situează pe poziții opuse atât în ce privește războiul civil din Siria (peste 50 de mii de refugiați au trecut granița și alții, încă mai numeroși sunt așteptați în următoarele luni), cât și în ce privește soarta eternilor refugiați palestinieni. Imamul Qabbani a făcut, în urmă cu un an, o gafă pe care a regretat-o, când, primind o delegație a refugiaților palestinieni, a stupefiat întreaga lume, adresându-li-se cu brutalitate: „V-am găzduit destul, nu vă mai vrem! Sunteți niște gunoaie, nu veți fi niciodată victorioși, nici voi, nici cauza voastră! Aflați că nu mă mai tem de armele voastre!”

Suveranul Pontif nu le poate oferi libanezilor mai mult decât îndemnuri cucernice, de felul celor exprimate în concluziile lucrărilor Sinodului Episcopilor pentru Orientul Mijlociu, desfășurate la Vatican, la finele lui 2010: „Condamnăm violența și terorismul, indiferent din ce parte ar veni, precum și orice tip de extremism religios. Condamnăm toate formele de rasism, de antisemitism, de islamofobie și anti-creștinism. Chemăm religiile să își asume responsabilitățile care le revin în promovarea dialogului între culturi și civilizații, în Orientul Mijlociu și în întreaga lume”… Curat meșteșug de ipocrizie.

.