Bietul Bartolomeu, ostatecul din Fanar…

Patriarhul ecumenic Bartolomeu i-a scris președintelui Turciei, Recep Tayyip ErdoÄŸan, ca să-l anunțe solemn că se roagă pentru succesul Operațiunii „Ramura de măslin” (tocarea sistematică a kurzilor din Siria).

Citesc și mă crucesc:

„În tradiția Bisericii noastre, ne rugăm mereu pentru Statul nostru, pentru sănătatea conducătorilor și pentru bunăstarea și fericirea poporului nostru. Noi nu am uitat sutele de mii de oameni strămutați din cauza conflictelor vecinilor noștri din sud, în special sirieni (…). Este dorința comunității noastre ca națiunea noastră să pună capăt rapid, într-un climat de încredere, maladiei care este teroarea, care îi afectează pe cetățenii noștri, dar mai ales pe cetățenii kurzi care trăiesc în sud-estul Turciei (…). Ne rugăm ca dumneavoastră și Forțele Armate Turce să obțineți izbânda și Operațiunea să aducă pacea în zonă așa cum promite numele ei”.

Bartolomeu nu e vreun naiv. Se împlinește curând un sfert de secol de când arhipăstorește Patriarhia Ecumenică, în calitate de lider simbolic (primus inter pares – primul între egali) al celor aproximativ 300 de milioane de creștini ortodocși din întreaga lume.

În Fanarul Constantinopolului (Istanbul) a dus mereu o viață de ostatec. Când, în urmă cu aproape un deceniu, a obținut cetățenia turcă – esențială, fiindcă Patriarhia Ecumenică funcționează sub legile turcești – n-a însemnat nicidecum că tensiunile cu stăpânirea se vor domoli. Prigoana împotriva minorităților religioase n-a încetat, cum n-a încetat nici stricta lui supraveghere de către serviciile secrete, cum n-au încetat nici provocările.

Patriarhul Bartolemeu, un ierarh foarte instruit, școlit inclusiv în marile universități ale Occidentului, a reușit să fie mereu înconjurat de dușmani. Rușii, care visează la a treia Romă, îl urăsc, mănăstirile din Sfântul Munte s-au ridicat nu o dată împotriva ecumenismului său, iar Sinodul din Creta, din 2016, marele său vis, n-a fost recunoscut ca ecumenic de toate Bisericile ortodoxe-surori (la presiunile Bisericii Ruse).

Omul acesta, care pe 29 februarie va împlini 78 de ani, nu doar că știe bine pe ce lume trăiește, dar a avut curajul, nu o dată să vorbească și să mustre, neomițând nici o temă – războiul, pacea, tragedia migranților, sănătatea planetei.

Ce s-a schimbat peste noapte în relația Patriarhului Ecumenic cu Sultanul de la Ankara, încât, de pe malul Bosforului, trimite o astfel de scrisoare, în care pare a crede că turcii îi bat astăzi pe kurzii din Siria cu ramuri de măslin? Îl paște martiriul?

Nu găsesc altă explicație acestei stranii epistole decât că Puterea a început să creadă în acuzele aberante pe care i le aduce, prin intermediul publicațiilor obediente, de doi ani încoace și se gândește că ar putea rezolva două lucruri: să-l îndepărteze pe Bartolomeu și să facă, astfel, un cadou lui Putin, în cinstea viitoarei sale realegeri.

Acuzațiile care planează asupra lui Bartolomeu Întâiul sunt aidoma celor care au băgat mulți inocenți în pușcărie: că e omul lui Gülen și al CIA și că n-a fost străin de lovitura de stat eșuată din 15 iulie 2015, iar „dovada” e că ar fi părăsit teritoriul Turciei, îndreptându-se spre Slovacia, cu trei ore înainte de declanșarea evenimentelor… „sfătuit de complicii săi”!