Biletul de adio al lui Ponta

Ponta își pregătește exit-ul din business-ul de conducere a guvernului. Acum nu vrea decât să aibă o listă de lucruri cu care să se laude celor care vor mai fi dispuși să îl asculte sau să îl citească pe canalul oficial de comunicare a politicilor guvernamentale: contul său de Facebook.

Nu mai conteză nici creșterea economică estimată pentru anul viitor, nici deflatorul PIB, nici dacă Fiscul, economia de fapt, va menține creșterea încasărilor de taxe și impozite la bugetul de stat. Când dai liber șefilor din administrația locală la credite de angajament de 2,6 miliarde de euro pe care nu este clar cum le aprobi și le achiți, schița de buget pe anul viitor este o glumă proastă.

Dacă guvernul ar lua în calcul aceste posibile cheltuieli atunci ar trebui, pentru a se încadra în deficitul maximal de 3% din PIB, să amâne aplicarea noului Cod Fiscal, integral sau pe bucăți. Dar nu numai că nu o amână, ci o devansează. TVA redus la apă, impozit scăzut pe dividende și alte măsuri pregătite pentru 2017 vor fi valabile de anul viitor. Desigur, nu se vede urgența (că tot ordonanță e) pentru aceste măsuri, care puteau fi introduse, totuși, în legea bugetului de stat pe anul viitor, dar e încă un lucru cu care se poate lăuda Ponta.

Ponta își asumă doar „zahărul” și doar prin ordonanțe: majorările salariale din Educație și Sănătate nu au trecut prin Parlament. Legea salarizării însă, varianta la care guvernul Ponta tot lucrează de peste un an, nu va fi inclusă în cea mai importantă lege anuală a unui stat, bugetul. Anunțul a fost făcut de șeful Finanțelor, care a ținut să sublinieze că proiectul de buget nu va conține acest impact, Parlamentul României urmând să fie cel care va decide cum se va aplica și de unde se va face rost de bani. Adică guvernul va pune parlamentarii în situația de a aproba salarii majorate în sistemul bugetar, în an electoral, fără a-și asuma nici cea mai mică răspundere asupra proiectul pe care l-a conceput.

Astfel, Ponta va lăsa în urmă o relaxare fiscală accelerată (peste puterile unei economii care se bazează pe consum și export de produse bazat pe mână de lucru ieftină) și o lege care dă salarii mai mari tuturor bugetarilor. Plus cele două creșteri din Sănătate și Educație, aprobate deja. Frumos, nu? Dar cum va arăta bugetul dacă Parlamentul aplică legea salarizării, cu un impact posibil estimat la 2% din PIB de la jumătatea anului viitor? De unde se vor mai tăia bani la rectificarea din vara viitoare pentru a face loc salariilor de la stat crescute, cum altfel, cu câteva luni înainte de alegeri? Pentru Ponta nu va mai conta. Iar Parlamentul nu va avea cum să spună „Nu”. Din două motive: nu refuzi majorări în an electoral și nici nu îl lași pe Ponta să fie singurul care „a dat”.

Desigur, pentru cei care sunt de acord cu plantarea de cruci imense în piețele publice și care cred că în loc să crești productivitatea în agricultură este mai bine să pui consumatorii să plătească la raft mai mult pentru că magazinele sunt obligate să vândă mai ales alimente de proveniență locală (că așa vrea statul ăsta, membru UE, cu o Constituție care vorbește de economie de piață), premierul Ponta va rămâne în istorie ca unul minunat.

Plagiator, cercetat penal, mincinos, mai puțin elegant cu colegele de Guvern, dar minunat „pe partea economică”. Un întregitor de salarii într-un sistem ineficient și disprețuitor, un relaxator aparent de fiscalitate și un aruncător de bani la administrația locală pentru proiecte de miliarde de euro în an electoral. Dar a dat, nu a luat. Iar ura față de măsurile proaste, haotice, neinspirate ale guvernului Boc, mai ales cele din 2010, este încă suficient de mare. Se uită faptul că dacă guvernarea PDL-PSD (destrămată în august 2009 pentru că lui Geoană îi era greu să candideze de la putere) ar fi luat măsuri concrete în 2009, anul în care România își alegea președintele, 2010 ar fi fost mai puțin dur. Da, îÎn prima parte a lui 2009 și Ponta a fost ministru, adică subalternul lui Boc, cum ar veni.

Premierul „nu sunt Băsescu-Boc, eu am dat, nu am luat” este copia mai tânără și puțin mai arogantă a premierului-minune Tăriceanu care a reușit într-o perioadă economică-record să nu facă nimic altceva decât să cheltuiască și mai mult decât a avut din creșterea economică. Pe salarii și pensii. Nu pe drumuri, poduri, spitale și școli.

Bugetul pe anul viitor, așa cum se conturează acum, este bugetul de „Adio!” al lui Ponta. O ultimă bătaie de joc. Un deficit intins la maximum spre pragul de alertă de 3% din PIB, credite de angajament capabile să ducă la o explozie de cheltuieli (mai mult sau mai puțin necesare) și o lege a salarizării de miliarde de euro pe care nu o include în buget.

Sătul de atâta atenție publică potrivnică (nu toți sunt fanii lui pe Facebook și este greu să uiți episodul cu votul din diaspora pentru care el este singurul care nu a plătit, alături de avocatul poporului Ciorbea) și obosit de presiunea pusă pe el, mai nou, de noul președinte al PSD (de data aceasta nu un urmărit penal, ci un condamnat în prima instanță), dar mai ales din orgoliu (adică să îi ceară Dragnea săptămânal raportul…).

Ponta se pregătește să plece.

La fel ca Băsescu însă (părăsit până și de „nucleul dur” când a anunțat-o pe multipla cercetată penal Elena Udrea drept continuatoarea politicii „băsiste”) Ponta nu va rămâne în istorie. Nu cu ce vrea el. Plagiatul, minciunile, aroganța, povestea Oltchim, rudele și prietenii puși să conducă România, Oltchimul, CFR Marfă, autostrăzile la care se dă „verde” între tururi de alegeri prezidențiale ca apoi să fie demolate și refăcute, faptul că a condus guvernul cu cele mai multe dosare penale pentru membrii săi…ar trebui să fie amintiri mai puternice.

Desigur, la fel ca față de comunism și față de Ponta vor mai fi nostalgici. În final, „a dat și nu a luat”. Doar că a dat din banii tuturor și nu a lăsat nimic concret în urmă.