Nu pe Coasta Soarelui, la Marbella, nu pe Coasta de Azur unde are impresionante proprietăți, ci pe coasta Maghrebului, la Tanger. Acolo se simțit mereu bine – e un fel de a spune, fiindcă regele Salman bin Abdulaziz Al Saud e tot mai șubred, ros de cea mai parșivă dintre boli, Alzheimer.
Marocul îi e a doua casă. Regimul de la Rabat n-ar fi supraviețuit economic fără ajutor saudit, iar regele Muhammed al IV – care duminică a sărbătorit 18 ani de domnie – s-a întrecut mereu în a-și arăta recunoștința.
Vacanța monarhului saudit în prospăt renovatul său palat din Tanger pare mai austeră decât în ultimii ani: doar vreo 900 de camere rezervate suitei în cele mai luxoase hoteluri, doar vreo 400 de limuzine la dispoziție și numai un avion de servitori sosit cu o săptămână înainte ca să pregătească șederea.
Prințul moștenitor, Muhammad bin Salman, a rămas singur acasă , „pentru a gestiona afacerile statului și a apăra interesele poporului”, cum se arată în comunicatul oficial.
Bin Salman ocupă, de facto, funcția de prim ministru (care în Arabia Saudită revine regelui), e viceprim-ministru și ministru al Apărării. El a declanșat războiul cu Yemenul și criza cu Qatarul. El, în mai, așteptând vizita președintelui Trump, i-a amenințat pe iranieni cum n-a mai făcut-o nici un membru al Casei Saud înaintea lui. Atunci, la începutul lui mai, omologul său iranian, ministrul Apărării Hussein Dehghan, i-a răspuns în arabă, pe același ton: „Dacă saudiții vor întreprinde ceva nesăbuit, nu vom lăsa nimic neatins, cu excepția Meccăi și a Medinei”.
… De câte ori trebuie să vorbesc despre necoptul fiu al regelui Salman, văd caligrafiat pe aer proverbul „când Allah vrea să distrugă o furnică, face să-i crească aripi”.