Biserica trebuie să își întoarcă fața către Dumnezeu

BOR trebuie să își reinventeze această relație. Iar exemplul pe care îl dau mai-marii ei, care nu se pot deplasa prin traficul din Capitală decât în limuzine și cu un antemergător de la Poliție este foarte prost. La fel de prost ca al preoților care nu permit îngroparea unei persoane decedate în cimitir (care aparține de autoritatea locală) decât contra unei taxe (în cazul în care nu s-a plătit cotizația anuală). La fel de prost ca al preoților care merg și fac slujbe sinitraților după ce coboară din mașini de zeci de mii de euro.

La fel prost ca al preoților care explică în timpul predicilor, când sunt alegeri, „pe cine iubește Dumnezeu mai mult” și cine este „un bun creștin”, deci numai bun de votat. La fel de prost ca al preoților care fac recurs la decizia instanțelor de a interzice construirea unei biserici în spatele unor blocuri, la câțiva metri de geamurile locatarilor și la câteva sute de metri de o altă biserică.

„18.000 de biserici, 425 de spitale. Stăm și ne uităm la frații noștri/ Cum mor pe trotuare”. Sloganul scris pe o pancartă, pe cât de „catchy” sau de „trendy” ar fi, nu prezintă o comparație corectă. Cele două instituții nu sunt comparabile ca număr sau ca funcție în societate. Cu atât mai puțin ca finanțare. În anul electoral 2014 BOR a primit în total, de la autoritățile centrale și de la cele locale circa 42 de milioane de euro, cam de trei ori mai mult decât în anul precedent. La această sumă se adaugă însă și salariile plătite, parțial, celor care predau Religia în școli. Bugetul Sănătății este de peste cinci miliarde de euro. Nu se poate face nicio comparație.

Când 16,3 milioane de persoane din România se declară de religia creștină, confesiunea ortodoxă (sursa: recensământul din 2011), rolul BOR, importanța lui, nu poate fi negat. Fiecare persoană crede în ce poate, în ce vrea, în ce îi aduce ajutor, alinare și putere.

Protestul recent al unor tineri, pornit de la atitudinea BOR privind tragedia de la clubul Colectiv din Capitală (faptul că nu au ținut slujbă pentru că „nu i-a chemat nimeni”), în ciuda acestui slogan, este perfect îndreptățit. El reprezintă frustrarea față de atitudinea ipocrită a reprezentanților unei instituții de bază a societății în care trăim. O instituție care este de bază pentru că așa consideră cei mai mulți dintre membrii acestei societăți. O instituție care își asumă un rol pe care nu și-l duce la capăt. Un rol plătit și din bani publici, ai tuturor, pentru care nu există niciun fel de „dare de seamă”. Bisericile sunt, cel mai probabil (cu excepția serviciilor secrete), singurele entități care primesc bani publici pentru care nu prezintă niciun fel de raport, niciun fel de bilanț, niciun fel de explicații privind folosirea lor.

Pe site-ul oficial al Patriarhiei se precizează că, „în ansamblu, pentru susținerea activității de asistență socială și filantropică și pentru sprijinirea sinistraților, în anul 2014, nivelul Patriarhiei Române s-au cheltuit peste 87.000.000 lei și peste 100.000 de euro”. În total, 19,7 milioane de euro. Dar cât a colectat, în total BOR, din taxe, din vânzarea obiectelor de cult (pe care au monnopol și pentru care statul nu colectează TVA) și din donații? Unde este transparența? De ce nu le explică BOR enoriașilor ce face cu banii lor sau românilor în general cu banii publici? Ce are de ascuns? Limuzinele din curtea Patriarhiei care pot fi vizionate în fiecare zi, dar mai ales duminica, în „ziua Domnului”?

Despre sistemul intern de impozitare din biserici, despre acea cotă parte pe care fiecare eparhie „o dă mai departe la cei mari” de ce nu zice BOR nimic?

Atitudinea de nemulțumire și de neîncredere dusă până la dispreț a unui număr din ce în ce mai mare de români, indiferent de sex, vârstă, convingeri religioase, studii și meserii își are originea tocmai în atitudinea reprezentanților BOR. Rolul Bisericii într-o societate care se declară majoritar credincioasă (mai puțin practicantă, e drept) este important și prea mulți preoți și mai-mari de la Patriarhie îl joacă prost.

Problema unui număr din ce în ce mai mare de români la adresa Bisericii este exprimarea publică dar și privată a reprezentanților ei, lipsa ei de transparență, este ipocrizia celor care vorbesc despre virtuți sinistraților după ce coboară din limuzine negre (sau albe, cum îi plac Preafericitului).

Fiecare dintre noi are dreptul, prin Constituție, să creadă în ce poate, în ce vrea, în ce îl ajută. Cine crede, bine. Cine nu, la fel de bine.

Poziția defensivă a purtătorilor de cuvânt ai BOR care fac trimitere la forțe mistice „necurate” care ar ataca Biserica ar fi amuzantă dacă nu ar fi stupidă. Nu dogma ortodoxă este ceea ce îi nemulțumește pe din ce în ce mai mulți români, nu misiunea pe care și-o asumă BOR, ci felul în care ele sunt puse în practică de cei care, de prea multe ori, în mod ipocrit, își arogă o importanță în societate pe care nu au, nu prin puterea exemplului personal, cel puțin.

Iei bani de la stat, de la toți – dai raportul. Ești scutit de taxe și impozite, ca majoritatea ONG-urilor – dai raportul. Dacă nu poți face asta, atunci ți se taie fondurile publice și te descurci din contribuțiile private ale enoriașilor tăi. Enoriași care rămâne de văzut cât vor mai tolera lipsa de transparență și atitudinea anumitor prelați. Poate vor ajunge din ce în ce mai mulți dintre ei la concluzia că „serviciile divine” prestate contra „beneficiilor pământene” sunt departe de ceea ce au nevoie. Poate.

BOR trebuie să se reinventeze ca prezență și discurs în societatea românească. Să își întoarcă, așa cum predică ea, integral, prin toți reprezentanții ei, „fața către Dumnezeu”.

Momentan însă, reinventarea și discursul creștin, așa cum îl predică reprezentanții BOR (însă numai la slujbe) mai au de așteptat. Cităm din Patriarhul Daniel, prezent la slujba de înmormântare a femeii de serviciu de la Clubul Colectiv: „Nu învățați dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învățați mai bine ce-i credința ortodoxă. (…) Să vină lumea la biserică, nu la club. Asta este rânduiala Bisericii”.