Bruxelles: Cum l-a plesnit Rovana pe comisarul Johannes. București: Ultimele zbateri cu capul pe buturugă

Partea întâi. În pielea goală, comisarii arătau la fel. Se aliniaseră încă de la prima oră a dimineții la rând la cantină, cu cănile de ceai pregătite. Paritatea era perfectă: 14 bărbați și 14 femei, punând-o la socoteală inclusiv pe șefa Comisiei.

Cu excepția Brexitului (vai, ce oroare!) la Bruxelles nu existau probleme majore. Doctori, asistente și pacienți intraseră într-o rutină agreabilă. Tratamentele progresiste de extracție marxistă îi făceau să zâmbească în permanență, să privească spre viitoarele pensii nesimțite cu încredere și optimism.

În separeul dedicat comisarilor, Frans și Ursula șușoteau despre ultimele evoluții din spitalul londonez. Îl detestau pe Boris în egală măsură. Un Brexit lejer, fără convulsii majore, ar fi reprezentat un precedent periculos, un instrument eficace de șantaj pentru alte spitale nemulțumite de politica de la Bruxelles.

Teoretic subaltern, doctorul Frans era de fapt eminența cenușie din spatele Ursulei. Tartorii Emmanuel și Angela îl sunau pe olandez ori de câte ori aveau nevoie de-o informație sensibilă, o suplimentare de buget, o inițiativă legislativă sau o luare de poziție tranșantă față de derapajele spitalelor de mâna a doua. Doctorița ginecolog fusese aleasă doar ca să dea bine la televizor. Avusese noroc de eșecul negocierilor cu grupul dizidenților populiști, supărați că Frans sărise calul de prea multe ori cu așa-zisul stat de drept.

Comisarii fură din nou aliniați, doi câte doi, la ieșirea din cantină. Frans dădu tonul la melodia „Salut voios de pionier”. O plesni la fund pe Ursula, în joacă, apoi plecară cu toții cântând spre sala de ședințe. În curând aveau să ia decizii cruciale pentru viitorul UE: directive noi de combatere a încălzirii globale (cutii de medicamente din fier, în loc de plastic sau carton), măsuri mai ferme în sprijinul luptei anti-discriminare (paritate gay-hetero la conducerea spitalelor), planuri ambițioase de integrare a migranților ilegali (câte doi în fiecare salon cu patru paturi).

― Luați loc, vă rog! îi îndemnă Ursula pe colegii de cabinet.

Pentru a scoate în evidență și mai mult paritatea perfectă, comisarii-femei se așezară în brațele bărbaților. Ursula sări vioaie în poalele lui Frans, în timp ce Rovana pierdu secunde bune înainte de-a se îndrepta către comisarul din partea Austriei (singurul rămas fără pereche).

― Doktor Johannes! se prezentă austriacul, întinzându-i mâna.

Rovana făcu ochii mari, de parcă bărbatul ar fi curentat-o cu un țipar ascuns în chiloți.

― Herr Iohannis?!! îl întrebă, încă nevenindu-i să creadă.

― Ja, ja! Johannes aus Österreich. Te fac un poker pe dezbrăcatelea, păpușă?

Fără să stea pe gânduri, Rovana îi cârpi o palmă cu sete, apoi ieși din încăpere plină de nervi.

Partea a doua. În timpul ăsta, la circa 2.000 de kilometri distanță, Viorica îi convocă în biroul ei pe Teodor, Klaus și Călin. Frământările politice din ultima vreme o vizau în mod direct. Intenționa să amâne deznodământul previzibil, în care conducerea spitalului avea să fie preluată de tabăra adversă. Își spunea că dacă tot urma să iasă din scenă, măcar s-o facă în stil de mare campioană, de lider rămas în memoria pacienților drept aprigă luptătoare pentru emanciparea femeilor.

Îi privi pe Klaus cu dispreț, pe Teodor cu simpatie și pe Călin cu ușoare urme de regret. Deși ex-președintele Liviu fusese internat la salonul fără clanță, spiritul său încă se simțea prin încăpere (cel puțin asta era impresia lui Klaus).

Șefa spitalului își ridică picioarele pe masă și își puse halatul în cuier. Pe tricoul alb, mulat pe sâni, inscripționase cu majuscule mesajul MAI BINE ÎNAPOI LA VIDELE, DECÂT SĂ MĂ PREDAU FĂRĂ LUPTĂ.

Trase pe nas o doză de Prozac și-i servi pe oaspeți cu zahăr vanilat. Teodor invocă un început de diabet, iar Klaus se temu să nu fie otrăvit cu poloniu radioactiv. Doar Călin scoase cardul ING pentru o liniuță de zahăr. Voia să-i transmită Vioricăi un mesaj clar: ne batem de la egal la egal!

― Uitați de ce v-am chemat, le spuse Viorica. Intenționez să găsim metode de îngropare a securii războiului.

Rânjetul lui Klaus era de rău augur. Bărbatul își luă din rucsac bicicleta mică (de voiaj) și începu să pedaleze cu căștile pe urechi. Un semn evident că-l interesau discuțiile cu Viorica la fel de mult ca mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Doctorul Călin profită de moment ca să-l strângă de gât pe fostul său coleg, Teodor.

― Trădătorule! Crezi că poți conduce spitalul cu doi-trei amețiți de la ALDE pe care i-ai cules din șanț?! Te-am bănuit de la bun început de joc dublu. Tu și Viorica vreți să-mi furați partidul. S-o credeți voi! Numai peste cadavrul meu!

Îl dădu pe Teodor cu capul de birou până Viorica îi făcu semn să înceteze.

― Ajunge, Călin! Haideți să ne comportăm ca niște oameni civilizați… Suntem intelectuali, ce mama dracului! Klaus, te-ai încălzit destul. Dă-te jos de pe bicicletă!

Șeful Statului paralel o ignoră. Tocmai asculta la căști ultimul sondaj în care conducea detașat, cu 80 la sută. Pas cu pas, spera să ajungă la sută la sută și chiar mai mult.

Cu mișcări îndelung studiate, Viorica își lepădă tricoul și rămase într-un combinezon negru, din piele, specific saloanelor de sadomasochism. Îl trase pe Klaus de pe bicicletă și-l legă cu cătușe de țeava caloriferului. Pe urmă îl puse pe Teodor să-i dea jos pantalonii de pijama. În fundul gol, Klaus primi loviturile de bici ca pe-o adevărată binecuvântare. O ispășire a păcatelor din ultimii cinci ani, în care numai Dumnezeu știe de câte ori a trebuit să tacă (dintr-un calcul meschin), copleșit de lașitate, în loc să ia taurul de coarne și să spună lucrurilor pe nume.

Când Viorica obosi, îi dădu biciul lui Teodor. Fostul șef al Serviciului Psihiatric de Externe mânui arma cu dexteritatea unui James Bond pensionat, călare pe șase cai frumoși. Doctorului Călin i se făcu milă de bietul Klaus și se oferi să încasese el ultimele lovituri.

― Dați-mi mie cât trebuie, până leșin, numai nu-l forțați pe Klaus să semneze porcăria asta cu remanierea… Rămân fără partid, oameni buni! Haideți să fim rezonabili.

Zorii zilei îi găsi pe cei patru îmbrățișați în același pat matrimonial: Teodor cu Viorica și Klaus cu Călin. Zâmbeau prin somn visându-se pe cai mari la spitalul din Bruxelles, acolo unde nu există durere, nici întristare și nici suspin, ci doar un simplu calcul politic meschin.

(va urma)