Prima pagină » Puterea Gândului » Bruxelles – tragedia neputinței

Bruxelles – tragedia neputinței

Bruxelles - tragedia neputinței
În capitala simbolică a Europei, unde își are sediul Cartierul General al NATO, autointitulatul Stat Islamic a lovit năpraznic.

32 de morți și 230 de răniți, la ora când scriu. Au fost lovite două infrastructuri critice – aeroport și metrou – care se presupune că sunt bine păzite în orice condiții.

Daesh și-a revendicat atentatele teroriste. A obținut din nou ce a dorit: spaimă, teroare, dezbinare. Un nou spectacol al tragediei neputinței, ai cărui actori principali sunt structurile de securitate belgiene, structurile de securitate europene în general.

Câtă vreme va mai exista autointitulatul Stat Islamic pe fața pământului, câtă vreme cetățeni europeni – unii musulmani la a doua generație în ghetourile marilor capitale – fac naveta cu miile în Siria, încurajați la graniță de autoritățile turcești, câtă vreme în fața valului de migranți n-a fost așezat nici un filtru, să nu ne mirăm de nimic, nimeni nu e în siguranță.

Americanii conduc de un an și jumătate o alianță internațională împotriva Daesh, fără nici un rezultat decisiv. Rușii, care tocmai s-au dat plecați din Siria, s-au războit timp de aproape șase luni cu dușmanii lui Assad, mai puțin cu Daesh.

Pe fruntea serviciilor de securitate europene scrie „eșec”.

Toate declarațiile post-factum ale liderilor îngrijorați seamănă cu cele de anul trecut și cele de anul trecut cu cele de acum noi ani. Sunt foarte pricepuți la necroloage și angajamente, dar orbi la realitatea că mediul de securitate s-a schimbat. Te apucă nebunia când vezi belgienii defilând cu armata în stradă, în loc să și-o transporte acolo unde într-adevăr se poate lupta cu mijloace clasice împotriva celor care diseminează terorismul, adică în Siria-Irak.

Armatele occidentale s-au obișnuit să lupte din aer, fără pierderi. Autointitulatul Stat Islamic nu poate fi stârpit din cer, ci punând bocancul pe pământ, asumând și pierderi de vieți ale militarilor. Altfel, plătesc și vor plăti civilii, peste tot în lume.

Președintele României a reacționat rapid după tragedia din Bruxelles, printr-o declarație de presă, în care s-a arătat întristat – cu toții suntem! – și îngrozit. Îngroziți putem fi noi, domnia sa trebuie să-și păstreze luciditatea și să citească Raportul Corpului de Control al Primului Ministru în legătură cu tragedia de la Colectiv. După care să convoace urgent CSAT-ul, pentru a verifica toate mecanismele în cazul intervențiilor de urgență.