Periculos de sus în sondajele care măsoară competiția din partide pentru obținerea nominalizării, personajul ridică până la cer ratingurile talk-show-urilor în care apare.
N-are nici pe departe adâncimea metafizică a bufonilor shakespearieni, e un măscărici al republicii, cu pretenția de a spune lucrurilor pe nume, cu seninătatea deobordantă a unuia care rareori știe despre ce vorbește
.
Mă interesează vorbirile despre Orientul Mijlociu ale tuturor celor care luptă pentru o candidatură la președinția Statelor Unite. Din ziua cînd „Haaretz” a titrat, cu litere de-o șchioapă, „Credeți sau nu, Donald Trump are dreptate în legătură cu Orientul Mijlociu”, am început să-l privesc cu atenție de entomolog. O fi pentru americani un candidat insolit. Noi, românii, am halit de-ăștia la fiecare scrutin. Mai interesant din punct de vedere al mecanismelor electorale e personajul din spatele său, managerul de campanie, Corey Lewandowski (n-are mamă, n-are tată, mănâncă sârmă ghimpată).
În chestiunile legate de Orientul Mijlociu, Trump o nimerește uneori, de-a dreptul dureros: „Dacă Saddam Hussein și Muammar Gaddafi ar fi încă la putere, Orientul Mijlociu ar fi un loc mai stabil” – fucking counterfactual history, veți obiecta; „Nu uitati! ISIS s-a născut în Irak”; „Aveți un președinte care n-are nici un punct de reper. Aș zice că e incompetent, dar nu vreau să fac asta, fiindcă nu-i frumos”.
Deși n-a prins încă deosebirea dintre Hamas și Hezballah și nu face un capăt de țară din asta, se declară trup și suflet omul israelienilor, cu care și-a găsit, de altfel, și relații de rudenie. (Fiica sa, Ivanca, s-a măritat cu un evreu și a trecut la mozaism, ceea ce l-a făcut pe histrionicul tată să exclame: „Nu mi-am planificat niciodată să am o fiică evreică, dar sunt foarte bucuros că s-a întâmplat”).
Prin urmare, Donald Trump e foarte încrezător că îl vor vota evreii – care, tradițional, îl sprijină pe candidatul democrat. Cei doar aproximativ 20 la sută care merg cu republicanii, sunt – spun analiștii – de-a dreptul speriați de ideea că un ins atât de excesiv ar putea avea vreo șansă. Nu-i convinge nici măcar faptul că atacă violent, consecvent, sistematic, acordul nuclear cu Iranul.
Chiar n-are nici o calitate măscăriciul republican? Are. E șmecher și tupeist. Și un șovin pragmatic: marele zid de la granița cu Mexicul, pe care l-ar proiecta dacă ar fi ales președinte, va fi plătit de mexicani.
Prost nu e, dimpotrivă, iar dacă (așa cum presupun) se va retrage spectaculos din cursă – fie și în ultimul moment, la Convenția Națională, cât să se declare „învingător” – Trump urmărește, fără îndoială, un ce profit, pe care astăzi îl pot intui vag.