Bugetul european și gâlceava românească

De la ultimul episod „Bruxelles, dincolo de Dâmbovița”, președintele Băsescu și premierul Ponta o duc, vorba lui Mateiu Caragiale, „tot într-o întinsoare” verbală, bălăcindu-se într-o mare de malițiozități, total disonante cu rezerva proprie înaltelor funcții pe care le ocupă.

Pentru ce nu s-a întâmplat și nici nu era prevăzut să se întâmple la Consiliul European, tărăboiul intern iscat, întreținut și potențat de cele două personaje politice de primă linie nu se justifică. Chiar dacă ne aflăm într-o perioadă electorală, într-o țară deja obosită și plictisită de prea desele zbenguieli de campanie. De fapt, folosirea în registru de maidan a temelor europene serioase, văzută de mulți drept o găselniță de efect, este o greșeală de strategie, judecând prin prisma voturilor aduse sau pierdute.

Succesele și eșecurile, certe sau relative, într-o confruntare dusă departe, din punct de vedere al majorității publicului, nu încălzesc, emoționează sau dezamăgesc pe cei care votează în țară. Ar trebui să motiveze, în schimb, managementul politic și administrativ intern cu rezultate bune și efecte benefice de durată. Nici președintele Băsescu, nici premierul Ponta nu pot zice cu mâna pe inimă că sunt deținătorii unor performanțe de acest tip. În consecință, nu sunt convingători, dacă în privești prin această parte a paharului.

În acest moment este dificil de apreciat ce se califică drept parte plină și parte goală a paharului. Chiar și în condițiile unei judecăți reci, darămite cu urechile zbârnăind de ocările care se aruncă între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria sau din studiourile tv adânc condenscendente cu unul sau altul dintre aceste așezăminte. Declarativ și oficial, abia încheiatul Consiliu European a lăsat impresia unui antrenament de box, în care te „descarci” de tensiuni și te pregătești pentru meciul care contează. Adică pentru Consiliul European din ianuarie 2013. Din destul de puținul care a răzbătut neoficial, cu păstrarea cuvenitelor circumspecții, la încheiatul Consiliu European, România nici nu a pierdut, nici nu a câștigat în termeni absoluți. A rămas într-un echilibru fragil, dar cu palpitații.

Având în vedere statutul de copil veșnic problematic al marelui clan comunitar, România și-a pus capul de pod, dar pe teren încă mișcător. Întrebarea care se pune este dacă vor urma consolidarea și câștigul? Câștigul pentru România în privința viitoarelor alocări bugetare comunitare nu are parfum de utopie câtă vreme negocierile se vor purta fără amestecuri neprofesioniste. Nu cu bocancii noroiți, dar nici cu spinarea-trestie plângătoare.

Președintele Băsescu și premierul Ponta știu asta. După cum știu că adevăratele tratative și războaie „de catifea” se duc cu niște arme numite: inteligență, carismă, empatie și că nu ei sunt cei care le poartă în prima linie. Ci negociatorii: diplomați, experți, oameni cu rosturi și obiective strict stabilite. Din acest motiv, înfumurarea și circul ar trebui interzise „la export” în relația cu Bruxelles-ul și cu Europa care contează.