Buharești. Hop și noi pe Drumul Mătăsii

În iulie, tocmai ne-am legat cu Europa ( autostrada Nădlac- Csanádpalota). De-acum, ministrul de la „Drumuri și hopuri” trebuie să fie atent când va trece Drumul Mătăsii pe la noi, barem să iasă cu steagul, ca impiegatul de mișcare.

Râdem-glumim, dar Noul Drum al Mătăsii e o treabă foarte serioasă. Noi să fim sănătoși, că dacă președintele Iohannis, cu alura sa de Marco Polo, reușește să-l tragă pe-aici, ne-a scos din foame.

(Știu 1002 povești despre Buhara și Samarkand).

Ideea aparține Statelor Unite și datează de prin 2011. În viziunea americană, scopul Noului Drum al Mătăsii ar fi fost o mai solidă integrarea infrastructurală și economică în Asia Centrală, pentru susținerea stabilității politice după retragerea din Afganistan, gândindu-se la India și Pakistan și mai puțin la China.

În 2013, președintele Xi, a lansat propria sa viziune asupra Noului Drum al Mătăsii, nu doar fiindcă ruta consacrată a Chinei pentru importuri e doar Strâmtoarea Malacca, ci pentru a-și consolida influența regională. A declarat proiectul de importanță strategică și i-a alocat primii 40 miliarde de dolari, din care 10 au și ajuns în conturile Fondului care administrează aceaste centuri economice, gândite pe mare și pe pământ, din China în Mediterana, cu traseu obligatoriu prin Rusia și Orientul Mijlociu.

Prinzând ideea din zbor, Institutului Aspen România a organizat, încă din 2013 un forum internațional la București. Foarte aripat, directorul Institutului, Mircea Geoană, declara atunci: „România nu are voie să nu fie pe Drumul Mătăsii!”, având privilegiul geografic de a se afla pe calea cea mai scurtă dintre Asia, Europa și piața euroatlantică. Punând un bemol, Geoană adăuga, totuși: „Problema pe care noi o avem este că suntem bine situați, dar nu suntem o destinație exclusivă. Eșecul proiectului Nabucco Vest a demonstrat că oricând se poate ocoli România, prin sud, în cazul Nabucco Vest, sau prin nord, în cazul centrului logistic chinezesc pe care l-au făcut lângă Budapesta. România poate fi ocolită, dacă România nu-și face un program national, în care să ne punem la punct infrastructurile. Nici măcar nu e atât de scump. Să-ți pui transportul multi-modal, logistica, porturile, aeroporturile, să folosești Dunărea și să ai o logică integratoare care să te facă să fii parte a acestei rute comerciale și de investiții care este cea mai dinamică și mai activă din întreaga planetă. Pentru că aici se întâlnesc de fapt și noi am putea să fim o poartă de intrare”.

Un entuziast mai puțin temperat, premierul Ponta constata și el: „O Nouă Cale a Mătăsii în secolul 21, care să lege Asia de Europa, acum nu mai este doar o utopie. Este un proiect vizionar la care foarte multe minți luminate și foarte multe popoare lucrează. Cred că poziția naturală a României, de poartă a Europei dinspre Orient, de frontieră estică a UE și a NATO, este o uriașă oportunitate pe care o putem folosi sau putem să o ratăm. O Cale a Mătăsii poate să treacă prin anumite regiuni sau poate să le ocolească, dacă ele nu oferă stabilitatea și predictibilitatea pentru un astfel de proiect transcontinental”.

Apropo de stabilitate, s-au schimbat multe pe Drumul Mătăsii, din 2013 până astăzi, înmulțindu-se zonele de instabilitate – în Caucaz, în Orientul Mijlociu. În urmă cu doi ani, îndemnându-ne „Folosiți-vă imaginația. Este important să fiți pe Drumul Mătăsii”, geostrategul George Friedman identifica doar două mari impedimente în calea grandiosului proiect: „Prima provocare este Rusia, o economie aflată în declin, care se bazează covârșitor pe un singur bun al cărui principal client se află în haos (Europa). Când vorbim de UE și de instituțiile sale din Est, problema este că UE nu a construit ea însăși instituții sustenabile. Sunt de acord că UE trebuie să fie responsabilă pentru Est, dar Grecia și Spania au un șomaj de 25%, Europa de Sud este o catastrofă, restul Europei este indiferentă față de Estul Europei. Aceasta nu este o entitate care poate lua decizii colective (…). Problema este că nu există Europa, există Franța, Germania, Italia. Ideea că există o politică externă europeană sau o entitate care să promoveze o astfel de politică este greșită. Ca Drumul Mătăsii să supraviețuiască, cele două capete ale sale trebuie să supraviețuiască”.

Fondatorul „CIA din umbră” reflecta cu sarcasmu-i binecunoscut: „Să te gândești la Drumul Mătăsii este important, atâta timp cât rămâi ancorat în realitatea că te afli pe un drum pe care ca să ajungi dintr-o parte în alta e greu să nu fii răpit”.