Prima pagină » Puterea Gândului » Ca să scape din lațul economic, România trebuie să forțeze dublarea salariilor, chiar și cu prețul generării unui milion de șomeri

Ca să scape din lațul economic, România trebuie să forțeze dublarea salariilor, chiar și cu prețul generării unui milion de șomeri

Ca să scape din lațul economic, România trebuie să forțeze dublarea salariilor, chiar și cu prețul generării unui milion de șomeri
România este prinsă în acest moment într-un laț economic, într-un model economic care nu duce nicăieri.

1. Criză acută pe piața forței de muncă, dar la extreme – Fie se caută joburi low din punct de vedere al calificării și al plății, cu salariul minim pe economie plus bonuri de masă, fie se caută joburi supracalificate în IT și în idustria de înaltă tehnologie, joburi care apar în urma investițiilor străine.

2. Șomaj mic, chiar foarte mic – România are printre cele mai scăzute rate ale șomajului din Europa – 5,4% în februarie, minimul ultimelor două decenii, acest lucru contribuind la criza forței de muncă. Pe de altă parte, România are printre cele mai scăzute ponderi din Europa a angajaților în totalul forței de muncă aptă de muncă. Aproape 1 milion de români din țară ar putea să lucreze, dar nu vor să facă acest lucru.

3. Salarii mici – Printre cele mai mici din Europa. Salariul mediu a fost de 2.236 lei net în februarie(490 de euro), iar salariul minim net este 1.065 lei(235 de euro) la un salariu minim brut de 1.450 de lei. Peste o treime din forța de muncă din România, adică 1 milion de oameni este angajată la nivelul salariului minim pe economie. Numai 250.000 de oameni din forța de muncă de 4,7 milioane au un salariu de peste 1.000 de euro.

4. Masa salarială din România este de 3 ori mai mică decât în Polonia și are printre cele mai reduse ponderi în PIB, conform datelor Eurostat. Companiile din România au plătit anul trecut 57 de miliarde de euro, ca masă salarială. Polonia a plătit 158 de miliarde de euro, Cehia 71 de miliarde de euro, Grecia 58 de miliarde de euro. Ca pondere în PIB, masa salarială din Româia este de numai 34%, printre cele mai mici din Europa. În Germania, masa salarială depășește 50% din PIB. Această masă salarială scăzută arată salariile mici din România și puterea scăzută a economiei de a plătii salarii mai mari.

5. Impozite mari pe salarii mici – Deși are salariile cele mai mici din Europa, România are taxele cele mai mari. În România statul încasează 50% din cheltuiala unui angajator cu un angajat plătit la nivelul salariului minim, în timp ce în Marea Britanie cele mai mici salarii sunt taxate cu 17%.

6. O legislație extrem de grea în privința dechiderii pieței muncii și a atragerii de oameni care să muncească în România din alte țări – România ar avea nevoie de o forță de muncă suplimentară de cel puțin 1 milion de oameni, care nu poate fi acoperită din țară. În aceste condiții economia ar avea nevoie de cel puțin 500.000 de străini care să vină să muncească în România. Pe de altă parte, există o prevedere pusă în legislația muncii care spune că dacă angajezi un străin, salariul minim de angajare trebuie să fie la nivelul salariului mediu din economie.  Adică o firmă care aduce pe cineva din Republica Moldova trebuie să-l plătească în acest moment cu 2.200 de lei net față de 1.065 lei cât este salariul minim.

7. Capitalism de stat – Cei mai mulți bani se fac din afacerile cu statul și de aceea gradul de corupție este extrem de ridicat. Același calculator poate fi vândut unei instituții la Cluj cu 2.200 de lei, iar la București cu 4.000 de lei, spre exemplu. Destul de multe businessuri se înființează și există pentru devalizarea bugetului de stat sau a companiilor de stat. Această situație este tolerată și promovată atât la nivel politic, cât și la nivelul mediului de afaceri, atât local cât și la nivelul multinaționalelor.

8. Blocaj investițional la nivelul statului – Anual statul ar trebui să investească peste 10 miliarde de euro în economie, contracte și bani care sunt blocați fie de frica semnării, fie că se așteaptă șpaga de rigoare. Acest lucru termină în special firmele românești.

9. Creșterea economică adusă aproape 100% din consum – De 4 ani încoace, creșterea economică se bazează aproape exclusiv pe consum. Investițiile statului sunt la minim de 15 ani, iar investițiile private sunt făcute doar la minimul necesar.

10. Ponderea exportului din România în PIB este printre cele mai scăzute din Europa – Exporturile României de aproape 60 de miliarde de euro față de 10 miliarde de euro acum 20 de ani, sunt printre cele mai scăzute din Europa ca pondere în PIB, de numai 35%, ceea ce arată puterea scăzută în comerțul extern. Ponderea scăzută arată, poate, și competitivitatea redusă a produselor și serviciilor realizate în special de companiile autohtone.  Ungurii și polonezii au ponderea exporturilor de peste 50% în PIB.

11. România are foarte multe firme mici  fără putere economică și care nu generează o valoare adăugată mare – Din 660.000 de firme, 600.000 de firme au între 0-9 angajați și generează mai puțin de jumătate din cifra de afaceri la nivelul întregii economii. Doar 260 de companii din România (locale și multinaționale) au afaceri anuale de peste 100 de milioane de euro. Sunt peste 330.000 de companii care au vânzări anuale de mai puțin de 100.000 de euro, conform unui studiu Coface.

12. Multinaționalele câștigă teren ca putere în businessul local – 49% din cifra de afaceri totală din România, de 275 de miliarde de euro, la nivelul anului 2015, este adusă de multinaționale, în timp de firmele locale au 47%. 4% din cifra de afaceri este adusă de companiile deținute integral de stat. Multinaționalele își întăresc poziția în piață, dar asta nu înseamnă că fac mai multe investiții sau că măresc numărul angajărilor. Odată ce au cucerit o piață, multinaționalele stabilesc prețurile, regulile jocului și fac curățenie în jur. În aceste condiții, este foarte greu pentru o firmă românească să se bată.

13. Natalitatea businessului din România este negativă – Numărul de firme nou înființate a ajuns să fie mai mic decât firmele care ies de pe piață. La finalul anului trecut, pentru prima data în ultimii opt ani, numărul firmelor nou înființate este mai mic decât al celor care mor. Conform datelor de la Registrul Comerțului, numărul companiilor înființate a scăzut anul trecut cu 6%, în timp ce numărul firmelor radiate a crescut cu aproape 30%. În ianuarie s-au înființat în România numai 5.000 de firme.

14. Costuri ridicate de finanțare a economiei, a businessurilor și a persoanelor fizice – Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, se întreba de ce dobânzile scăzute de la BNR și de pe piața interbancară nu se transmit în economie. Băncile din România au printre cele mai mari marje din Europa, iar acest lucru vine din faptul că economia și firmele nu au alternative de finanțare în afara sistemului bancar. De asemenea, businessul local fiind foarte scăzut, băncile încearcă să-și facă țintele prin marje mai mari.

15. Scăderea dramatică a cunoștiințelor și competenței atât la nivelul administrației, cât și la nivelul companiilor românești – Administrația publică devine pe zi ce trece tot mai incompetentă, iar acest lucru, coroborat cu majorările salariale, creează o criză în toată economia. Multinaționalele recrutează toată competența, iar ceea ce rămâne sectorului privat românesc din punt de vedere al competențelor și cunoștințelor nu-l ajută să facă față competiției din piață.

16. Prima opțiune a tinerilor este de a pleca din țară – Acest lucru contribuie și mai mult la criza forței de muncă. Pentru tineri, fie că au terminat o facultate, fie că au rămas numai la nivelul de liceu, România nu reprezintă o destinație de lucru ca primă opțiune.

17. Toate companiile caută tineri – Aceasta este o realitate, ceea ce contribuie la criza forței de muncă, la schimbările foarte dese de joburi de către tineri, la iluzia că un salariu mare înseamnă și o competență pe măsură. Dacă nu-și schimbă strategia, să caute și angajați seniori, firmele vor rămâne fără bazin de recrutare, își vor bloca investițiile și își vor încetini creșterea.

18. Cei care au plecat nu vor să se întoarcă în țară pentru că nu au de ce – Cei 3 milioane de români, aproape cea mai bună forță economică a României, nu au motiv să se întoracă în țară: Nici salariile nu sunt suficient de atractive și nici mediul de afaceri nu este suficient de prietenos pentru a deschide un business în România. Statul nu are programe strategice pentru a-i aduce în țară. PSD-ul, actualul partid de guvernământ, nici nu-și pune problema unor asemenea politici de repatriere, întrucât cei 3 milioane nu sunt votanții lor.

19.  Mediul de afaceri românesc nu încurajează antreprenorii – Cei care sunt în business, în special românii, consideră că filosofia statului este de a jupui companiile private românești și de a lăsa multinaționalele să câștige teren. Antreprenorii români susțin că nu beneficiază de niciun fel de protecție din partea statului român, și în aceste condiții aproape toți se întreabă dacă mai are rost să mai facă afaceri. Mai mult decât atât, finanțarea companiilor românești se face numai de către sectorul bancar, ceea ce arată cât de captivi sunt antreprenorii români. Sunt foarte puține programe de stat și private care să finanțeze capitalul românesc. În aceste condiții este greu să se nască firme românești.

20.  Gradul înalt de proprietate imobiliară a românilor- Românii au aproape cel mai ridicat nivel de proprietate din Uniunea Europeană (90%). În Germania, numai 60% din nemți dețin o proprietate imobiliară. Acest lucru este bun și rău. Este bun pentru oameni, dar este greu pentru economie, pentru că nu încurajează mobilitatea și schimbarea jobului în funcție de salariu. Foarte mulți români apți de muncă rămân în orașele lor pentru că dețin proprietatea acolo, deși ar putea obține venituri mai mari într-o altă zonă. 

 

Cum putem ieși din acest laț economic în care totul pare blocat?

Ar putea fi dublarea salariilor o soluție pentru a forța o restructurare a modelului economic actual al României bazat pe investiții cu forță de muncă scăzută?

Ce s-ar putea întâmpla dacă administrativ s-ar dubla salariul minim de la 1.000 de lei net la 2.000 de lei net? Ar ieși de pe piață afacerile care nu rezistă la acest cost al forței de muncă sau ar obliga companiile să adauge și alte operațiuni angajațiilor actuali ca să poată plăti noul nivel salarial?

Poate că România ar avea nevoie de un milion de șomeri, nu de 500.000 câți sunt acum, care să caute un job, nu jobul să-i caute cum este în prezent?

Poate ar trebui ca România să aibă un model economic cu salarii minime diferențiate pe județe. Spre exemplu, în București să fie fie un salariu minim de 1.000 de euro net pe lună, Clujul și Timișoara să aibă 800 de euro, Sibiu, Brașov și Constanța de 700 de euro, iar Mehedinți, Vaslui și Giurgiu de 400-500 de euro.

Andrei Caramitru, partener Boston Consulting Group, spune că Bucureștiul ar putea plăti chiar și 1.500 de euro pe lună, având în vedere că productivitatea de aici depășește media Uniunii Europene. În acest moment, salariul minim în București este de 600 de euro.

Bineînțeles, că dublarea salariilor nu poate să fie facută peste noapte, dar într-un program de 4 ani economia ar rezista unei asemenea creșteri și ar fi mai dinamică.

Problema este că nimeni din cei care conduc România nu vrea zgândărirea actualului model, în care investițiile în sectorul privat vin pentru salariile mici, salariile cresc la stat pentru că reprezintă o masă electorală bună, statul își întărește poziția în administrație, iar sectorul privat ramâne în continuare în laț.