Călin Anton, tupeu beton

„Aici nu e fabrică de trimis la eșafod. Să fie clar pentru toată lumea”, spune sentențios Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.
Colegii săi, senatorii, sunt în fața unui caz greu: Dan Șova nu e un țâști-bâști, e asociatul mai vechi al premierului Victor Ponta, care, la rândul său, este asociatul mai nou al lui Călin Popescu Tăriceanu, care, și el, este viitorul asociat al lui Dan Voiculescu, aflat, pentru un timp, indisponibil la asocieri libere. Modul în care acești domni își îmbârligă cozile dă o indicație destul de străvezie asupra modului în care majoritatea înclină să voteze în camera superioară cererea DNA de arestare preventivă pentru Dan Șova.

În comisia juridică a fost strâns: 6 la 5. Senatorii juriști ai PSD (4) și UDMR (1) au votat împotriva cererii de arestare, cei ai PNL (5) și un neafiliat au votat pentru. În plen se schimbă situația: pesediștii și asociații lor la guvernare sunt majoritari, iar maghiarii trebuie să le întoarcă social-democraților favorul de săptămâna trecută, când l-au scăpat de pușcărie la Cameră pe Laszlo Borbely.

În esență, libertatea dlui Șova este la mâna unor procurori și judecători politici, colegii lui de serviciu, care votează în funcție de felul în care le dictează conștiințele care le conduc partidul.

De ce este nevoie de această șaradă? Pentru că părinții fondatori ai Constituției, Dumnezeu să-i ierte, s-au gândit să le asigure parlamentarilor, la art. 72, aliniatul 1, imunitate pentru voturile și opiniile politice exprimate în timpul mandatului, dar le-au dat, ca bonus, o asigurare pe viață la aliniatul 2: „Deputații și senatorii (…) nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor”.

Nu poți să-i acuzi pe parlamentari că fac scut în fața colegilor lor penali când Constituția însăși le permite să facă asta. Desigur, niște oameni responsabili, cu respect față de alegătorii care i-au trimis în Parlament ar vota după cum le spune propria conștiință, nu după cum le cer partidul și interesele de gașcă. Dar cât timp actuala Constituție le permite privilegiul să se constituie într-o instanță politică, orice discuție despre ipocrizia, lașitatea și nesimțirea lor este doar un prilej să ne mai răcorim puțin. Legea fundamentală permite ca un borfaș parlamentar să fie pur și simplu mai presus de lege decât orice alt borfaș care nu beneficiază de protecția grupului din care face parte.

Nimic nu poate trezi din starea eternă de nesimțire în care se află acest animal gras și amorf care se numește Parlamentul României. Am sperat, laolaltă cu marea masă de votanți, că șocul alegerilor din noiembrie le va trage aleșilor, în fine, semnalul de alarmă. Câteva zile s-au temut și au avizat cererile procurorilor, după care s-au întors pe partea cealaltă, arătându-ne augustul lor dos. Pentru ei, alegerile au fost un foc de paie care le-a pârlit un pic șoriciul gros. S-au întors la vechile aranjamente și panseuri de doi bani („Valul de cereri de arestare fac rău imaginii României”). Oricum Parlamentul nu era iubit de popor, oricum cota de încredere a senatorilor și deputaților a coborât la nivelul de jos, trebuia să mai vină acum și Marele Șoldan să ne certe sfidător: „Aici nu e fabrică de trimis la eșafod. Să fie clar pentru toată lumea”.

Ce e clar pentru toată lumea este că acești inși ucid puțin câte puțin ideea de democrație, și așa foarte fragilă în România. Cât timp nu se schimbă Constituția, această castă de Aleși va continua să ființeze. Da, este vorba despre Constituția pe care cetățenii au cerut-o masiv la referendumul din 2009. La anul, acești farisei o să vină să vă cerșească din nou votul: întrebați-i ce s-a întâmplat cu Legislativul unicameral și cu cei 300 de parlamentari. Întrebați-l pe Călin Anton pe cine servește. Ca să fie clar pentru toată lumea.