Campania electorală a trecut în tăcere, spectacolul de sunet urmează

Campania electorală a trecut aproape fără să se simtă, candidații la un loc în Parlament reducând-o, în economia scrutinului, doar la o formalitate care era musai să fie parcursă.

„Ediția 2012” a fost o grăitoare pledoarie pentru inutilitate: candidații s-au făcut anemic că există, alegătorii i-au ignorat copios. Singurele tresăriri au fost rățoielile doritorilor de Parlament în șuetele TV, dar și acelea la o temperatură improprie dezghețului. O radiografie a plictisului de campanie poate consemna: afișe cu fețe necunoscute, parțial sau total, sau prea cunoscute, care promit grija și fericirea, garantate și imediate; afișe-pirat cu mesaje care au sărit limita decenței; adunări sfrijite, cu împărțeli de punguțe încadrate în „STAS”-ul legal al peșcheșului; mici încăierări locale, pe ici-pe colo; absența oricărei dezbateri substanțiale despre teme serioase. Și peste tot o mireasmă pătrunzătoare de non-combat, mai proaspătă decât cea a gazonului unui meci mânărit.

Esența parfumului de „blat” al campaniei se trage din diferența mare care se va consemna între primii doi competitori (USL și ARD), ceea ce a dus la activarea mintenaș a mecanismelor de supraviețuire și autoconservare ale ARD. Fostul minstru Teodor Meleșcanu, azi director al SIE avea o vorbă: puterea decide, opoziția se exprimă. După 9 decembrie, USL va decide în toate ARD rămânând cu exprimările. Marea tăcere respirată de campania electorală este preludiul unei „liniști” date de un dezechilibru putere-opoziție cum a mai fost doar în vremurile romantice ale democrației post-’89.

Singurele „zgomote” semnificative ale campaniei electorale au fost cele produse de trio-ul Ponta-Antonescu-Băsescu. Pe primii doi îi unește obsesia permanentă față de al treilea. Victor Ponta și-o manifestă dansând pe sârmă, Crin Antonescu boxând cu umbrele de pe pereți. Cât despre Traian Băsescu, acesta a ratat înțelepciunea de a tăcea până la capăt, singurul fel de atitudine care i-ar fi adus câștiguri. Pur și simplu, președintele Băsescu este incapabil de efortul pe care îl presupune disciplina tăcerii și rezervei.

Anul 2012 este cel în care campaniile electorale în forma lor clasică și-au atins limitele. Așa cum s-au desfășurat acum aproape că au demonstrat că sunt o instituție deșartă. Care „trăiește” un pic la început și un pic la sfârșit. Campania 2012 pentru Parlament a fost practic redusă la condiția unui fundal, altele fiind cele la care s-a putut tresări – „revelația” Cioacă, descoperirea oportună a teroriștilor pakistanezi, urechelile și bobârnacele dinspre Bruxelles.

După această cumințenie generalizată, va urma adevăratul spectacol de sunet: împărțirea bucatelor. Când va ploua neauster cu ciozvârte.