Când aleșii se apără de alegători: încă un zid în jurul Casei Poporului
Reprezentarea trebuie omenită și le plătim aleșilor noștri salarii; nu-i frumos să fim reprezentanți de niște coate-goale, de niște neica nimeni și ca atare îi îmbrăcăm, îi hrănim, îi tundem, le tăiem părul din nas, îi ținem la hotel, le mânjim untul pe pâinea prăjită dimineața și le sorbim și noi, flămânzi de bine, aburii cafelei preț de un milion de euro; le frapăm șampania, le încercăm hârtia igienică, cu obrazul, să nu-i deranjeze la buci; le plătim benzina, ca să mai vină să ne vadă „în teritoriu” – să ne adune, ca pe oile rătăcite -, măcar o dată-n an cum vine părintele cu botezul; le plătim kerosenul să arate lumii-ntregi că semănăm și noi a oameni – că vorbim, că râdem, că gesticulăm.
Și ei ce fac de o lună, de când i-am ales să ne reprezinte? Se luptă ca chiorii pe Podul Calicilor; dar nu pentru noi, ci pentru propriile burți; se tăvălesc, mărunt, după fiecare băncuță rostogolită pe sub „scaunele” îmbrăcate în piele de vițel, ca mafoamea la câte-o deschidere de mall; nu le e rușine, nu le e greață, n-au vertij; își împart portofolii, funcții, bani; le pute tot ce i-ar împiedica să se căpătuiască definitiv, ANI, DNA, CSM, CNA; nu le mai place democrația. Vor să fie safe, de neatins, de neoprit.
În consecință, cele două camere ale Parlamentului, burdușite cu personaje rupte definitiv de realitate, și-au modificat statutele și s-au pus la adăpost.
Vă mai amintiți protocolul semnat de liderii USL cu staff-ul „societății civile” a „comandantului” Dogaru? Dacă nu, atrag atenția că unul dintre puncte se referea la desființarea ANI. Ce a făcut majoritatea parlamentară, astăzi, votând noul „Statut al deputaților și senatorilor”, așa cum a fost el amendat de liberalul Tudor Chiuariu? A „desființat” ANI; l-a lăsat fără obiectul muncii.
Pentru că, dacă pe stil vechi, mandatul alesului incompatibil înceta în termen de 15 zile de la depunerea, în Parlament, a raportului ANI – în măsura în care acesta nu era atacat, în justiție, de preopinent -, de astăzi, rapotul cu pricina poate să zacă în sertarele șefilor de Camere până la calendele grecești și, odată cu el, onor alesul nostru incompatibil, în jilțul său de piele. Iată ce spune textul adoptat: „Încetarea mandatului de deputat și senator datorată incompatibilității are loc (…) la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se respinge contestația la raportul Agenției Naționale de Integritate prin care s-a constatat incompatibilitatea”. Adică niciodată, dacă alesului nostru nu-i va trece prin cap să atace, de-a lungul întregii legislaturi, raportul ANI, indiferent de minciunile sfruntate pe care ni le administrează unii dintre parlamentarii-juriști.
La fel de tare ne aburesc reprezentanții noștri în privința „superimunității”. Ei susțin că „imunitatea nu acționează decât în cazul declarațiilor politice”, iar ceea ce numim noi, alegătorii, „superimunitate” este doar „o cădere de acord asupra gravității unor elemente juridice, care pot conduce la reținerea, arestarea preventivă și percheziția” alesului.
Iată ce spune textul noului statut: „Cererea de reținere, arestare sau percheziție a deputatului ori a senatorului se adresează de către ministrul Justiției președintelui Camerei din care deputatul sau senatorul face parte, pentru a fi supusă aprobării plenului Camerei respective (…) Cererea trebuie să conțină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală și motivele concrete și temeinice, care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziției”.
În vechiul statut, nu scrie că Justiția trebuie să vină în Parlament cu acte justificative și – nu se știe de cine, considerate astfel -, „temeinice”, iar aleșii să-și dea cu părerea asupra „temeiniciei” și „concreteții” lor, putând refuza întreg demersul justiției.
Sigur, aceasta e doar o părere de alegător ignorant.