Când gândul prinde viață

Publicat: 23 12. 2015, 20:05

Narcis, de exemplu, tocmai și-a luat doctoratul în științe politice, dar ar vrea să scrie despre gropari. Maria stă să plângă atunci când povestea pe care o ascultă este una de viață adevărată. Cristina s-a gândit la mama ei atunci când durerea ieșea prin toți porii în noaptea de la Colectiv.

Mihai, Adrian, Silviu și Diana sunt o „specie” aparte, un fel de poliție a internetului, care nu scapă o știre atunci când se întâmplă.

Marian și Lelia, un fel de vrăjitori ai cuvintelor, Luca, un arhitect al frazelor.

Celălalt Mihai se chinuie încă cu editorul, Simona cu lăutarii, Ovidiu cu mentalul colectiv, Raf și Nicole cu copy-urile, Alex cu codurile.

Eu sunt cu știrile pozitive, iar când era cât pe ce să fac una exact pe dos, Adrian Sârbu n-a ajuns în acea zi la birou. Spuneam că oamenii se întâmplă unii în viața altora cu un rost.

Este pentru prima dată când îi pomenesc într-un text pe care îl scriu pe colegii mei. Nu o fac întâmplător astăzi. Gândul a trecut în ultimul an prin momente care i-au făcut pe mulți să se grăbească și să-i anunțe sfârșitul. Un detaliu, fundamental însă, le-a scăpat: puterea Gândului este puterea celui care gândește liber, care nu renunță la valorile sale. Fiecare dintre voi, care citiți acum aceste rânduri, ne-ați reconfirmat acest lucru în fiecare zi.

Astăzi, vă propunem o altă provocare așa cum este și pentru noi. Totul a început în urmă cu aproape două luni, într-o ședință cu Adrian Sârbu. Ne-am strâns cu toții, am discutat, am desenat și am votat. „Sunteți siguri, că așa rămâne?!”. Și așa a rămas.

Nu pentru că a fost o hachiță de-a noastră. Pe zi ce trece oamenii se schimbă, ei și obiceiurile lor. Rămân însă valorile.

De aceea, Gândul vă propune astăzi un nou format, adaptat obiceiurilor actuale de consum, titluri și imagini puternice. Textul este susținut mult mai mult de vizual, oferind un spectacol complet al știrilor, într-o lume a vitezei informației, a nevoii de a afla totul într-un timp foarte scurt.

Nu puteam să ne întâlnim, noi și cititorii noștri, atât de des și de atât de multe ori pe Facebook și să ne vedem unii pe alții. Cum spuneam, cred că oamenii se întâmplă unii în viața altora cu un rost și păcat ar fi ca ei să vină și tu să nu-i vezi.

 

PS. Versiunea beta a Gândul poate fi accesată AICI, unde așteptăm comentariile și observațiile voastre. În următoarea perioadă, actualul site Gândul va funcționa în paralel cu noua versiune