Furtuna. Monologul lui Lear („Suflați, turbate vânturi…”).
Apoi, cântecul Bufonului (Shakespeare, Opere Complete 7, Editura Univers, 1988, „Regele Lear”, traducerea Mihnea Gheorghiu, pag.157). Textul pare scris astăzi pe la prânz:
„Cine are-un pic de duh
Nu se plânge, nu se teme
Nici de soartă, nici de vreme,
Nici de apa din văzduh (…)
Cinstită-i noaptea care-i răcorește
Pe nobilii trufași la scăfârlie,
Și-n cinstea ei vă fac o profeție:
Când popii scot panglici pe nas
Și cârciumarii vinu-l strică;
Când croitorii n-au chembrică
Să facă lorzilor obraz;
Când fetele nu știu de frică
Și fac vrăji noaptea la pârleaz;
Când tot ce-i drept în strâmb se schimbă
Și-i plină țara de datornici;
Când cei cu otrăvită limbă
La-nalte cinuri toți sunt spornici;
Când ni s-au boierit pungașii
Și umplu strada cămătarii;
Și când se plâng enoriașii
Că târfele sfințesc altare;
Păi, Albioane prea-nălțate,
Se uită lumea să te vadă,
Tu, cel mai frunte-ntre regate,
Cât te mai lași călcat pe coadă?”…