Care pitic din Albă ca Zăpada e securist?

Zilele trecute, câțiva jurnaliști de investigație au atins subiectul într-o dezbatere a Frontline Club despre cum joacă serviciile în viața publică. Discuțiile la care au participat câțiva zeci de oameni și au fost transmise live pe Facebook nu s-au prea regăsit știrile din mass media relevante. Poate nu întâmplător remarca unul dintre vorbitori că, în România, „agenda unui pol de presă este influențată de un serviciu secret sau de altul”. 

În urmă cu doi ani, fostul șef al SRI, George Maior, susținea într-un interviu la B1Tv, că, în privința acoperiților din presă, Serviciul stă „cum stau toate statele democratice din lume”. „Ofițerul acoperit este o latură specială, o armă specială al oricărui serviciu de informații, sarcina lui este ca folosind această calitate să aducă informații de securitate națională pentru stat”, spunea Maior. Vom afla vreodată identitatea lor? Fostul șef al SRI a fost tranșant: „Asta este ideea, că nu! De asta e vorba de ofițeri acoperiți și de informații de stat”. 

O astfel de bombă detonată de un șef de serviciu secret ar fi avut efecte devastatoare într-o societate cu democrație consolidată, iar primii care ar fi reacționat ar fi fost chiar jurnaliștii. În 2005, un scandal uriaș a avut loc în Germania, unde s-a aflat că ziaristul Wilhelm Dietl a fost vreme de 11 ani spion al agenției de informații BND în Orientul Mijlociu. Scandalul a fost declanșat de cotidianul Berliner Zeitung care a susținut că BND a avut ani de zile agenți acoperiți care i-au spionat pe jurnaliștii germani, depășindu-și autoritatea și încălcând legea. Der Spiegel l-a numit pe Dietl „trădător”, chiar dacă acesta s-a apărat susținând că informațiile pe care le furniza nu aveau legătură cu colegii săi, ci cu persoanele cu care acesta intra în contact pentru documentarea unor anchete în zone de conflict. (Toată povestea o puteți citi AICI)

A fost înființată o comisie parlamentară în care reprezentanții BND au venit cu explicații nesatisfăcătoare: „ Da, am spionat jurnaliști, dar am făcut-o nu pentru a le provoca vreun rău, ci pentru a ne proteja ca stat. Nici opiniile, nici simpatiile lor politice nu ne-au interesat, ci doar sursele lor. Singurul nostru scop a fost de a afla cine a provocat scurgeri de informații clasificate către jurnaliști”. 

Rațiunea unei astfel de decizii este cât se poate de clară: libertatea presei se circumscrie libertății de exprimare, iar datoria presei este „să comunice informații și idei dezbătute în arena politică, la fel ca și cele privind alte domenii de interes public. Presa nu are numai datoria de a comunica astfel de informații și idei, dar publicul are, de asemenea, dreptul de a le primi” (CEDO, Lingens v. Austria, 1986; Sener v. Turcia, 2000; Thoma v. Luxembourg, 2001; Dichand și Alții v. Austria, 2002 etc). Orice ingerință din partea instuțiilor care exercită puterea este nepermisă, în condițiile în care nu sunt îndeplinite cumulativ trei condiții: 1. restricția e prevăzută de lege, 2. protejarea securității naționale, integrității teritoriale, siguranței publice; menținerea ordinii publice; prevenirea criminalității; protecția sănătății și a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora; împiedicarea divulgării de informații primite în regim de confidențialitate și garantarea autorității imparțialității puterii judecătorești și 3. este necesară într-o societate democratică. 

Potrivit jurisprudenței Curții sarcina de a aduce dovezi că toate trei condiții sunt îndeplinite îi revine Statului. „În cazul în care Curtea stabilește că Statul nu reușește să prezinte dovezi cu privire la respectarea uneia din cele trei condiții, Curtea va sista examinarea cauzei și va decide că ingerința respectivă era nejustifi cată și, prin urmare, că libertatea de exprimare a fost violată. „Ingerința Statului” trebuie să fi e interpretată ca orice altă formă de ingerință din partea oricărei autorități care exercită puterea și obligațiile publice sau care se află în serviciul public, precum ar fi instanțele judecătorești, procuratura, poliția, forțele de menținere a ordinii publice, serviciile de securitate, administrațiile centrale și locale, departamentele guvernamentale, comandamentele militare, structurile publice profesionale”(Ghid privind punerea în aplicare a articolului 10 al Convenției europene pentru Drepturile Omului, pg 32-33). 

Astfel de acțiuni sau inacțiuni(ignorarea voită a unor subiecte de interes public) constituie, în fapt, o violare a libertății presei, a libertății de exprimare, prin prezentarea unei realități manipulate, specifică propagandei unor sisteme departe de a fi democratice. 

Dacă vom accepta, din start, un astfel de deznodământ, nu ne mai rămâne decât să așteptăm de la Comisia de Control a SRI să ne anunțe, în urma unor verificări, care din piticii din Albă ca Zăpada e securist. Pun pariu că și asta ar fi breaking news.