Cât de imprevizibil e Putin

Avantajul lui Vladimir Putin în fața aliaților euroatlantici e că, spre deosebire de aceștia – constrânși de varii rigori democratice – președintele rus are mâinile dezlegate. Nu dă socoteală nici Dumei de Stat, cel mult o umple de respect și entuziasm. În primul, dar mai ales în acest al doilea mandat a acționat mereu ca un Salvator, ca un Proniat, ca un Providențial (posturi eroico-mesianice, care au exaltat totdeauna complicatul suflet rusesc).

Pornind de la această evidență, orice se poate spune despre Putin doar că e imprevizibil nu. Dimpotrivă, privind în urmă, constatăm că a croit mereu strategii pe termen lung, așteptând (ca acum, în cazul Crimeii) un pretext pentru a-și pune piesele pe tablă (sau, dacă vreți, a-și așeza trupele în teatrul de operatiuni). Putin nu face decât să aducă în secolul XXI un proiect vechi de sute de ani. Dar nici imperiul țarist, nici Uniunea Sovietică nu mai pot fi resuscitate, nici măcar ca sperietori. Ce urmărește Putin astăzi? Să-și reconsolideze influența la Marea Neagră. Cum o va face în continuare? Soluțiile care îi stau la dispoziție sunt în număr limitat.

„Impredictibilitatea Federației Ruse ne obligă să analizăm variante și posibilități de reacție”, a declarat ieri președintele României, argumentând astfel necesitatea creșterii capacității de reacție a Armatei Române. Fără îndoială, creșterea capacității de reacție, cu toate investițiile pe care le presupune, a fost și este încă necesară. (Dacă privim procentul din PIB pe care Polonia l-a alocat bugetului Apărării, din 1999, de la intrarea în NATO, ni se va părea paradoxal să constatăm că a crescut sensibil, an de an).

Putin e patetic de predictibil, cu condiția să nu-l consideri rupt de realitate, cum a făcut-o, de pildă, doamna Merkel. Și Băsescu, și Merkel, din motive diferite, încearcă să inducă aceeași idee: n-am putut să prevedem neprevăzutul însuși.

Nici o analiză strategică n-ar trebui să fie obnubilată de recuzita actoricească a lui Putin, nici de apucăturile lui stranii. În spatele spectacolului, e calcul rece.
În fond, a spus-o Pascal de Sutter: „Nebunia la un om politic este cam ca tuberculoza pentru minerii din epoca lui Zola – o boală profesională, un risc greu de evitat”…