Cât de mare e un shekel

Pronosticuri referitoare la viitorul premier sunt greu de făcut, din cauza sistemului electoral care obligă la coaliții. Niciodată în istoria țării un partid n-a obținut cele 61 de mandate necesare, din 120 ale Knesset-ului.

Alegerile legislative conferă președintelui, altminteri un personaj politic ceremonial, un rol important: încredințează mandatul pentru formarea Guvernului. Trebuie să o facă în maximum o săptămână de la anunțarea oficială a rezultatelor. Criteriul deciziei sale nu e neaparat numărul de mandate obținut de liderul unui partid, ci capacitatea celui desemnat de a forma o coaliție majoritară. Dacă, în 28 de zile (plus încă două săptămâni, care depind  exclusiv de bunăvoința președintelui), acesta nu reușește, este desemnat un alt membru al Knesset-ului, căruia însă i se acordă doar 28 de zile și, în fine, dacă nici acesta nu izbutește, este desemnat un al treilea, care are însă la dispoziție doar 14 zile. Dacă și acesta eșuează, președintele declanșează anticipatele.

După cum se prezintă lucrurile, Reuven Rivlin ar putea opta pentru un uniune națională, care i-ar pune alături pe Bibi și pe Buji, ceea ce niciunul nu-și dorește. 

„Doar” 11 formațiuni politice vor intra, conform estimărilor, în Knesset. (Pragul a fost mutat anul trecut de la 2 la 3.25). A treia formațiune, în ordinea mandatelor din sondaje (13), este o noutate absolută:  coaliția partidelor arabe, care va merge cu stânga lui Herzog.

Netanyahu va aduce, lângă Likud, partidele naționalist-religioase, ultrareligioase și pe coruptul Yisrael Beiteinu al lui Avigdor Lieberman. Ministru de Externe, basarabean de-al nostru, născut la Chișinău, Lieberman declara, zilelele trecute, la o întrunire electorală: „Cine e cu noi ar trebui să primeasca tot – până la jumatate din împărăție. Însă arabii israelieni, care nu sunt loiali statului, merită o altă soartă (…) trebuie să ridicăm toporul și să le tăiem capul”. Personajul e un Ahmadinejad de-a-ndoaselea. În cinstea electoratului său, Netanyahu și-a început campania în limba rusă.

Ce oferă electoratului marile tabere politice aflate în confruntare? Tabăra lui Buji: revigorarea economiei, reluarea tratativelor de pace cu palestienienii (înghețate anul trecut), scoaterea țării din izolare. Tabăra lui Bibi: spaimă (a se citi: securitate națională) – de Iran, de Hamas, de dușmanii nației, pe care are neîntrecuta dibăcie de a-i multiplica.

Faptul că electoratul e mai preocupat că nu se mai ajunge cu banii de la o lună la alta decât de Iran și faptul că lozinca „Rak lo Bibi (Oricine, nu Bibi)” e din ce în ce mai populară nu   înseamnă, totuși, mare lucru, în fața abilității actualului premier de a-și negocia o coaliție.

În urmă cu câteva zile, Bibi și-a făcut plimbarea electorală tradițională în marele shuk Mahane Iehuda din Ierusalim. Deși e unul dintre fiefurile dreptei, n-a fost primit cu mare entuziasm. A avut chiar ghinion, când, dorind să bea o cafea cu poporul, a nimerit într-o prăvălie de stânga. Și a plătit cu o bancnotă de o sută. Cafeaua a costat 13 shekeli și a fost excelentă, dar patroana i-a dat restul în monede de un un shekel. Și-a explicat apoi gestul, în fața camerelor de luat vederi: am vrut să-i amintesc lui Bibi că fiecare shekel contează…