Cât va mai juca Ponta în meciul lui Antonescu

Publicat: 30 08. 2012, 23:18
Actualizat: 06 07. 2016, 14:24

Abia ce Viviane Reding îl reevaluase precaut pe Victor Ponta, că nu a fost tocmai surd la semnalele transmise de Bruxelles în operațiunea „jos Băsescu”, că profetul celor șaizeci de zile, Dan Voiculescu, a sărit să anunțe o nouă suspendare a lui Băsescu.

„Ar fi recomandabil să se desfășoare la sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetățeni și din rațiuni economice”, a anunțat Voiculescu, în plină silenzio stampa, în care, de aproape două săptămâni, au intrat, pe rând, Traian Băsescu, Crin Antonescu și Victor Ponta.

Că Voiculescu nu vorbește de unul singur și nu degeaba Antonescu l-a numit „singurul meu partener”, a confirmat-o la scurt timp numărul doi din PNL. Într-un interviu exclusiv acordat gândul, Relu Fenechiu a anunțat că va propune USL să-l mai suspende o dată pe Băsescu, de această dată ca la carte, după ce pragul de prezență va fi eliminat din legea referendumului.

O astfel de mutare îl trimite însă în corzi pe Victor Ponta și va fi adevăratul test de rezistență al USL.

Suspendarea lui Traian Băsescu a fost de la început meciul lui Crin Antonescu. Victor Ponta a intrat la pauză. Probabil nici nu ar fi făcut-o dacă scandalul plagiatului nu ar fi izbucnit.
Din întreaga afacere însă, singurul care a ieșit șifonat a fost tot el. Planurile sale de a-și depăși maestrul, pe Adrian Năstase care a făcut o bună figură pentru social-democrația românească în Europa, s-au năruit în câteva zile în urma blitzkrieg-ului strategilor Crin Antonescu și Dan Voiculescu.

Toate cancelariile europene i-au trântit ușa în nas, cu aceeași rapiditate cu care Crin Antonescu a închis porțile de la Cotroceni în urma lui Traian Băsescu. El a fost făcut responsabil pentru nerespectarea statului de drept, pentru amânarea aderării la Schengen, pentru atacurile la adresa Curții Constituționale și a trebuit să garanteze, sub semnătură, că lucrurile se vor schimba.
În timpul acesta, Crin Antonescu strângea puncte electorale prețioase, luptându-se de pe scaunele televiziunilor din Băneasa cu Merkel, Barroso și Obama.

USL a pierdut bătălia. Crin Antonescu vrea să continue însă războiul. Chiar și cu riscul de a compromite și ultima brumă de credibilitate a României. Anunțul unei noi suspendări, la pachet cu eliminarea pragului de prezență la referendum, demonstrează temerea lui Crin Antonescu că alegerile prezidențiale în 2014 nu-i garantează statutul de prezidențiabil al USL și, probabil sub efectul eșecului din 29 iulie, nici pe cel de prezidențiabil al PNL.

Dacă o demitere a lui Traian Băsescu în acest an ar rezolva problemele lui Crin Antonescu, ce ar câștiga Victor Ponta într-o asemenea situație? Într-o variantă fericită, ar rămâne premier cu o valoare atât cât cea a titlului de doctor pe care îl are. Credibilitatea sa și influența la masa deciziilor în UE, unde Crin Antonescu i-a promis că o să-l trimită după ce se va fi instalat la Cotroceni, va fi nulă.

Un avertisment ar fi chiar ultimele declarații ale comisarulului european pentru justiție, Viviane Reding, care miercuri, și-a manifestat încă îngrijorarea față de „abaterile” Bucureștiului, admițând precaut că „au existat și progrese” după avertizările Bruxellesului. Ca să nu mai vorbim și de decizia de astăzi a socialiștilor europeni care au renunțat, în ultimul moment, la organizarea congresului la București, care ar fi garantat parteneriatul european cu PSD-ul lui Victor Ponta.

Pe de altă parte, nu este departe momentul în care va veni factura unei guvernări paralizate de criza politică, iar într-o asemenea situație tot Victor Ponta va fi arătat cu degetul. Sacrificiul necesar va fi atunci o variantă serioasă de luat în calcul.

Presat atât de liberali, cât și de oamenii din propriul partid, Victor Ponta este în fața unei alegeri dificile. Iar cum la analiza sondajelor afacerea referendumului a arătat că procentele USL au luat-o la vale, n-ar fi exclus ca Victor Ponta să facă o (re)evaluare.