Ce a înțeles dl. Tăriceanu uitându-se la televizor

Tăriceanu o ține gaia-mațu”, de vreo săptămână, că, vezi Doamne, a înțeles el, că ministrul Justiției, Raluca Prună, a decretat că „drepturile omului sunt un lux” și, cum premierul n-a reacționat în niciun fel, e musai nevoie să intervină el. „O astfel de declarație în orice țară democratică ar fi dus instantaneu la demiterea ministrului Justiției. (…) ALDE va pregăti o moțiune simplă pe acest subiect, pe justiție, evident”, a afirmat acesta.

În cazul președintelui Senatului este vorba fie de imposibilitatea de a înțelege sensul unor afirmații, fie de rea voință, în măsura în care își folosește propriile inabilități de percepție a sensului unor declarații, în scopul obținerii de „foloase necuvenite de imagine”. Și-i voi reaminti că sintagma ministrului Justiției, cu referire la ordonanța privind interceptările, despre care spune că nu încearcă să restrângă drepturile și libertățile, ci urmărește să le fac efective, a sunat așa: „Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic”.

O dată în plus, acum, la scurt timp de la atacurile teroriste abominabile, declanșate de DAESH, în inima Europei Unite, la Bruxelles, soldate cu zeci de morți și aproape două sute de răniți, Tăriceanu ar trebui să înțeleagă, la justa valoare, fiecare dintre aceste cuvinte. 

Spusele de mai sus, oricine le-ar fi rostit, rezumă că prosteala discuțiilor, infinite, de salon, fițe și ochi peste cap, cu privire la drepturi ale omului, alea enumerate pe hârtie, nu fac doi bani (discuțiile, domnule Tăriceanu, nu drepturile), câtă vreme nu au un corespondent extrem de sigur și precis în practica socială cotidiană.

Degeaba se face, de ani de zile, teoria chibritului în materie de drepturi ale omului, prin birourile CE, PE sau mai știu eu pe unde, câtă vreme, din motive de neînțeles, aceste instituții ale Europei nu găsesc soluții pentru a lupta coerent și practic, împotriva terorismului islamic sau de orice fel ar fi el. Câtă vreme, zilnic, ni se arată neputința în stabilirea programelor de aplicare a unor măsuri ferme în teren.

De fiecare dată, astfel de atentate mizerabile scot la iveală slăbiciunea statelor ( a se citi și a serviciilor de informații) de a-și apăra cetățenii.

De la înălțimea sa de al doilea om în stat, preocupat mai mult să se vadă la televizor,  Popescu Tăriceanu a ratat încă o dată momentul unei dezbateri reale despre locul și rolul serviciilor de informații, într-o lume în care se schimbă dramatic de la o oră la alta. Târăște după el umbra securității ceaușiste, reducând activitatea serviciilor la „poliție politică”. Nu răspunde însă la o întrebare simplă: nu-și fac, nu pot sau nu sunt lăsate să-și facă treaba?

Iar dacă, în cazul SRI, activitatea serviciului a fost distorsionată politic, atunci nu cetățeanul care poate suporta oricând ororile unor atacuri teroriste e de vină, ci acești politicieni fățarnici care ne conduc.  

În ceea ce ne privește, pe noi toți, vorba unui român, al cărui nume și a cărui funcție n-am să le menționez aici: „Depinde cât putem lăsa de la noi, în materie de drept personal, pentru a putea genera o securitate colectivă substanțială”.

Cred că la asta ar trebui să ne gândim!