Ce cuvânt lipsește din „Tatăl Nostru”

În seria catehezelor despre Rugăciunea Domnească, Papa Francisc a dezvăluit zilele trecute cuvântul care lipsește din „Tatăl Nostru”:

„Lipsește un cuvânt. Gândiți-vă cu toții ce anume lipsește în „Tatăl nostru”. Gândiți-vă ce lipsește! Un cuvânt. Un cuvânt care, în vremurile noastre (însă probabil că totdeauna) îl țin toți în mare considerație. Care este cuvântul care lipsește în „Tatăl nostru”, rugăciunea pe care o facem zilnic? Ca să câștig timp, o să vi-l spun: lipsește cuvântul „eu”. Niciodată nu se rostește „eu”. Isus ne învață să ne rugăm având pe buze, înainte de orice,  acel „tu”, pentru că rugăciunea creștină e dialog: „Sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta”. Nu numele Meu, împărăția Mea, voia Mea. Nu merge „eu”. Apoi trece la „noi”. Toată partea a doua din „Tatăl nostru” e rostită la persoana întâi plural: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o, ne iartă nouă greșelile noastre, nu ne duce pe noi în ispită, ne mântuiește de cel rău”. Chiar cererile cele mai elementare ale omului – precum hrana cu care să-și potolească foamea – sunt la plural. În rugăciunea creștină, nimeni nu cere pâinea pentru sine (pâinea cea de toate zilele „dă-mi-o”; nu, „dă-ne-o”), o imploră pentru toți, pentru toți săracii lumii. Nu trebuie uitat asta: lipsește cuvântul „eu”! Ne rugăm cu „tu” și cu „noi”. Este o bună învățătură a lui Isus, n-o uitați!”

În această „civilizație a debarasării”, despre care Francisc a vorbit cu patos în repetate rânduri, faptul că din „Tatăl Nostru” lipsește pronumele personal „eu” înseamnă că nu lipsește nimic care ne poate îndepărta de Divinul Interlocutor, „eternul Tu” (cum ar spune un mare mistic evreu).

Nu degeaba, episcopul Bergoglio îl invitase pe Borges să conferențieze la Colegiul din Santa Fe și nu întâmplător tabloul preferat al Papei e „Răstignirea albă” a lui Marc Chagall.