Ce face românul mândru când îi sare o siguranță

Știi un instalator bun? Știi un electrician bun? Sunt întrebări care mi se pun din când în când și pentru care nu am niciodată răspuns. Nu pot să recomand pe nimeni pentru că am avut numai experiențe neplăcute. Toți „meseriașii” care mi-au intrat în casă, bineînțeles în urma unei recomandari, erau „policalificați”, lucru pe care îl aflam în timp ce îmi meștereau caloriferul sau instalația electrică și îmi spuneau așa în treacăt că „s-au specializat” văzând și făcând, după ce își pierduseră slujbele de prin diverse fabrici desființate sau privatizate după Revoluție.„Știți cum e! Mereu se mai sparge o țeavă, se mai arde o priză…”

Sau poate, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa și am avut eu ghinionul să mi se confirme o dată în plus că românul crede că se pricepe la toate. Și mai vrea să-l și plătești pentru „profesionalismul” său, deși, de cele mai multe ori, trebuie să-l chemi pe altul care să-ți repare ce a fușerit primul. Cu siguranță că sunt și meseriași în adevăratul sens al cuvântului care își știu foarte bine doar bucățica lor și sunt mândri de asta. Eu nu am avut însă norocul să-i întâlnesc pe cei care au bunul simț de a nu se prezenta drept zugravi, faianțari, instalatori și electricieni pe deasupra, după ce și-au renovat singuri casa, și-au montat caloriferele și prizele singuri sau au făcut multă practică plătită prin casele oamenilor de bună credință care i-au luat drept meseriași adevărați.  

Meseriașii sunt însă tot mai puțini și mai greu de găsit. Iar în câțiva ani lucrurile vor sta și mai rău. Pentru tineri, a merge la o școală profesională și a învăța o meserie este o rușine. Pentru ei, dar și pentru părinții lor, care își doresc pentru copii mai mult decât au putut face ei. Cum să te întâlnești cu un fost coleg și să-i spui că ești electrician, bobinator, sudor, mecanic auto, ca să nu mai vorbim de sculer matrițer? Toți își doresc să facă un Drept, o Administrație Publică, ceva Relații internaționale sau, în cel mai rău caz, Limbi străine. Asta în cazul în care promovează examenul de bacalaureat. Ce contează că la terminarea studiilor superioare nu își vor găsi de lucru în domeniul lor și vor sfârși să facă secretariat pentru 800 de lei pe lună sau să prăjească hamburgeri pentru 1.000 de lei? Asta în timp ce veniturile unui meseriaș pot depăși și 3.000 de lei lunar. Ale unui meseriaș bun și harnic, e adevărat.

Fuga de meserie constatată empiric este confirmată de datele de la Ministerul Educației. În anul școlar 2013/2014, din cele peste 20.000 de locuri puse la dispoziție pentru organizarea de cursuri profesionale au fost ocupate doar 12.500. Asta în timp ce oamenii de afaceri se plâng că sunt multe locuri de muncă pentru care nu găsesc forță de muncă, iar peste 23% din românii cu vârsta sub 25 de ani nu au job.

La situația actuală a contribuit, desigur, și decizia de a desființa învățământul profesional, luată în timpul Ecaterinei Andronescu, pe motiv că toți elevii voiau să meargă la liceu. Ca să poată urma apoi o facultate, desigur. Măcar particulară. La doi ani de la luarea acestei decizii, prin Legea Educației din 2011, învățământul profesional a fost reintrodus, iar în 2012 a fost reluat. Într-o altă formulă, în parteneriat cu companiile private care îi sprijină financiar pe elevi, oferindu-le o bursă de 200 de lei pe lună, la care se adaugă alți 200 din partea statului, și se implică în procesul de învățare pentru ca instruirea elevilor să se facă în concordanță cu nevoile business-ului lor. Lucrurile se mișcă însă destul de greu pentru că, deși numărul companiilor interesate de astfel de parteneriate a crescut în ultimul an, autoritățile locale găsesc cu greu banii necesari pentru a sprijini astfel de inițiative, iar elevii nu par foarte motivați să învețe o meserie și să primească și 400 de lei lunar pentru asta, timp de 3 ani.

Se vorbește mult zilele acestea despre mândria de a fi român. Mi-ar plăcea să aud, chiar și în campanie electorală, un om, fie el și politician, care să vorbească despre mândria lucrului bine făcut. Pentru că până și unui politician i se mai sparge o țeavă, îi mai sare o siguranță…