Ce-i lipsește astăzi lui Iohannis? Tăria lui Băsescu!

Publicat: 06 03. 2019, 19:30
Actualizat: 08 01. 2020, 21:35

Nu poți să stai patru ani deoparte, cu aere de superioritate blazată și, după ce ai numit-o pe Dăncilă, grăbit să nu pierzi avionul de Tenerife, să te indignezi că femeia a ajuns prim ministru.

Nu poți să te avânți în bătălie, doar după ce ți-ai început campania electorală și să te miri că n-ai credibilitate.

Nu poți, după ce te-ai declarat un altfel de președinte, altfel decât Băsescu, să te străduiești să-l imiți, în lipsa unei soluții mai elaborate. N-ai nici tupeul, nici talentul, nici tăria lui Băsescu.

Primul președinte navetist din istoria lumii, Klaus Iohannis, după o săptămână în care s-a odihnit la Sibiu, a ieșit astăzi să ne convingă de evidență, că pesediștii care ne guvernează sunt hoți și mincinoși. Le-a spus, adică, hoți și mincinoși. Mi-am închipuit că între consilierii săi se va găsi vreunul mai bine făcut care să-i furnizeze o analiză critică minimală. (N-ar fi fost nevoie decât să întoarcă o filă din Legea Bugetului).

E evident că profesorul Iohannis n-are școala lupului de mare – nu știe să înjure. Nici să ia convingător copiii în brațe, cu alocațiile lor cu tot. Băsescu se scălda în populism ca gheața în Chivas.

Cu acest tip de discurs și acest limbaj strident, Klaus Iohannis nu face decât să alimenteze propaganda agramată a PSD: „IOHANNIS TREBUIE SĂ ÎȘI CEARĂ SCUZE (scuzele se primesc, iertarea se cere, n.m.) de la copii (copiilor, n.m.) pentru amânarea majorării alocațiilor și de la comunitățile locale (comunităților locale, n.m.) pentru întârzierea inutilă a investițiilor!”

E clar, sper, că într-un an dublu-electoral, toți vorbesc despre Buget și se gândesc la voturi.