Apropo de valiză. A trecut exact o lună de când Barack Obama, la o întrunire electorală din Florida, se arăta amuzat- îngrijorat de eventualitatea (greu de anticipat chiar și atunci, spre sfârșitul campaniei) ca Trump să câștige alegerile: „Când te apuci să twitterești la trei dimineața, fiindcă la Saturday Night Live te-au luat la mișto, nu te poți ocupa de codurile nucleare”.
Președintele Statelor Unite poate să facă destule până pe 19 ianuarie, ultima sa zi întreagă de muncă, sau până pe 20 ianuarie la prânz. Ar putea, de pildă, să asculte sfatul lui Jimmy Carter (oferit într-un editorial din New York Times) și să recunoască, la ONU, suveranitatea Palestinei. De câteva luni circulă zvonuri că Obama ar intenționa să întreprindă ceva în sensul acesta. Am început să mă îndoiesc.
Obama ar putea să-și țină promisiunea făcută în primul mandat, în a doua zi de președinție, că într-un an va închide Guantanamo – închisoarea unde, în afara teritoriului, CIA își ține prizonierii de pretutindeni, smulgându-le mărturisirile prin tortură. N-a închis-o, dar astăzi, acolo, se mai află vreo doar vreo 30 de oameni.
Într-un acces de generozitate, ar putea da niște decizii de grațiere. Bill Clinton l-a grațiat în ultima zi de mandat pe sponsorul său, sinistrul personaj Marc Rich.
Cred că Obama mai are vreme să revadă programul privind armele sale preferate – dronele. A moștenit câteva sute, astăzi Pentagonul are aproape opt mii, ale căror atacuri „chirurgicale” au ucis sute de civili nevinovați, în Afganistan, Pakistan, Libia, Somalia, Yemen și cine mai știe pe unde.
Mai are timp să-i scrie o lungă epistolă lui Trump, pe care s-o lase în sertarul biroului Biroului Oval, cum a făcut Bush Jr. la plecare. Dar n-o va încheia cu aceleași cuvinte: „fabulosul capitol nou pe care președintele ales Obama e gata să-l înceapă”.
În dimineața zilei de 21 ianuarie, când silueta lui Donald Trump se va profila în porticul de nord al Casei Albe, va începe cu adevărat o eră nouă, înfricoșător de imprevizibilă.