Ce merită un președinte care minte?

Ce merită un președinte care minte? Care înșală Parlamentul și propriul popor? Un președinte care patronează  șpaga, traficul de influență, șantajul pentru a-și atinge scopul? Ce merită un președinte penal?

Sunt două posibilități: fie niște ani de pușcărie, fie eternitatea. Depinde de scop.

Nu pentru că scopul ar scuza mijloacele. Minciuna rămâne minciună, niciun scop nu o poate preface în sinceritate. Președintele e pe veci mânjit, dar când scopul atinge cerul sau miezul sufletului omenirii, atunci păcatele lui pot fi aidoma straturilor de găinaț de pe capul uriașei statui a lui Abraham Lincoln din National Mall, Washington DC.

Steven Spielberg a vrut să facă un film despre un erou aproape mitologic al Statelor Unite ale Americii fără să mintă.  Fără să omită ce „nu cadrează”. Bazându-se pe o documentare migăloasă, reconstituind situațiile și atmosfera la amănunt, spectaculosul Spielberg și-a impus redarea „birocratică” a Istoriei pe ecran, rând cu rând. Lincolnul lui Spielberg mi-a trezit în anumite momente un sentiment cinematografic foarte prețios – acela că văd chiar ce-a fost, cum a fost.

Un asemenea demers în cinemaul românesc despre voievozi ar fi fost blasfemie, antiromânie, trădare națională. Mulți ar țipa că se încearcă demolarea miturilor fondatoare ale României în scopul dezmembrării ei.

Președintele Lincoln a mințit Congresul susținând că nu există niciun sol de pace  din partea Confederației Sudului. Voia ca războiul civil să nu se încheie înainte ca Al 13-lea Amendament, adică abolirea sclaviei, să intre în Constituție,  pentru că vedea în acest act nu numai „nașterea unei națiuni” pentru secole, dar recâștigarea demnității umane pe întreaga planetă,  după 250 de abominabili ani ai sclaviei negre. Ca să-i pună pe marii proprietari de sclavi în fața faptului împlinit, Lincoln și-a asumat răspunderea pentru mii de morți în plus în războiul americano-american.

Staff-ul republican al președintelui a cumpărat vot cu vot, cu banii la plic sau joburi grase,  diferența de care era nevoie pentru majoritatea în Congres. De fiecare dată cînd vreun politician mai tânăr și simțitor făcea ochii mari, Lincoln spunea prin gesturi sau vorbe același lucru: „Al meu să fie păcatul”.

Un om onest și de onoare, pentru Abe Lincoln era valabilă reflecția senatorului Stevens  (excepțional interpretat de Tommy Lee Jones) la sfârșitul zilei cât un veac: „Iată noua Constituție, impusă prin corupție de cel mai pur om al Americii!”.

Scopul nu scuză mijloacele. Scopul își asumă mijloacele.

Spielberg  renunță la scena de nenumărate ori pusă pe ecran a împușcării lui Lincoln de către actorul J.W. Booth în loja Teatrului Ford. Jobenul și barbișonul cărunt doar ies din scenă, pierzându-se în adâncul unui coridor nesfârșit – asta a fost treaba mea pe Pământ, acum pot să plec.

Orice președinte din această lume, oricât de bicisnic, pretinde că nu-l preocupă decât nobile țeluri naționale. Dar dacă Istoria este un cal de piatră, sunt mai mult decât puțini cei care, asemenea lui Abraham Lincoln, în loc să îl încalece, îl iau în spinare.