Coaliția de guvernare a ajuns să fie formată dintr-un partid mare, PSD, de care s-au agățat niște lipitori mici. PLR, PC, UNPR, niște partide minuscule, formate, în mare parte, din traseiști, care nu ar fi reușit niciodată să intre în Parlament prin propriile forțe. Mici și ilegitimi, dar ce trompetă! Și nu mă refer neapărat la partidul cu Antene! Președintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, adică șeful unei formațiuni politice care nici măcar nu există din punct de vedere juridic, are pretenții. Ar vrea Ministerul Economiei, ar vrea Finanțele, ar vrea și Transporturile. N-ar refuza nici Cultura sau Educație. Tăriceanu ar cam vrea orice, numai să mănânce și gura lui ceva.
Lăsați în plop de PNL, în februarie, și acum de UDMR, PSD a căutat noi ajutoare pentru a guverna. Și cum numai noțiunea de „putere” stârnește politicienii la un fel de Jocurile Foamei de bani și de funcții, ușa lăsată deschisă de udemeriști a fost folosită aproape instant de PLR. Adică acea aripă de pesediști ziși liberali, ruptă din PNL după ieșirea de la guvernare. Și cum Andrei Gerea, Daniel Chițoiu, Radu Stroe, adică oameni de bază ai premierului, nu puteau rămâne fără funcții, Călin Popescu Tăriceanu i-a unit pe toți sub numele PLR (Partidul Liberal Reformator) și îi împinge, din nou, în Cabinet.
Este ultima săptămână de negocieri pentru formarea guvernului Ponta IV. Până acum se vorbește chiar de înființarea unui nou minister, special dedicat peleriștilor, care să coordoneze Secretariatul General al Guvernului. Victor Ponta i-a asigurat pe noii parteneri că vor primi portofolii „în conformitate cu principiul de funcționare al coaliției de guvernare”. Cu alte cuvinte, în funcție de câte voturi ne aduci în Parlament, atâtea ministere primești.
Două la PC, două la UNPR, două la PLR. Mai rău de PPDD, că s-ar putea să nu mai primească nimic, deși sunt singurii care au intrat în Parlament cu nume, siglă și voturi proprii.
Așa-numita alianță USL 2.0 este însă o mare chiflă. Adevăratul USL era un proiect credibil, cel puțin pentru faptul că aducea laolaltă cele mai mari partide, unul de stânga, altul de dreapta. UNPR și PC au fost dintotdeauna niște partide de mâna a doua, fără putere individuală, dar în care fiecare individ furat de la alții în Parlament conta la număr. La fel e și acum PLR, niște voturi în plus, alte funcții de dat.
Lipitorile tot lipitori rămân. Avide după putere, gata să sugă ceva sânge, oricât de puțin a rămas, indiferent de cine se agață. Așa cum UNPR, cu Gabriel Oprea în frunte, l-a iubit și la urât deopotrivă pe Victor Ponta, la fel l-a iubit și l-a urât pe Traian Băsescu. Aceeași poveste este și cu Tăriceanu și peleriștii săi. Problema e alta: lipitorile ies mereu pe ultimul loc la votul poporului, dar cumva-cumva ajung mereu la putere.