Marea Caraibelor la suprafață e turcoaz, însă vreau să mă stabilesc mai în adânc, sub corali, unde apele au culoarea întunecată a sângelui închegat.
Ce altceva mai de folos decât niște Insule Inutile?
Pirații le-au botezat Inutile (n-au găsit nici aur, nici argint). Se refugiau aici să se odihnească și să se aprovizioneze cu lemn de peticit corăbiile.
Trebuie să mai trăiască vreo broască țestoasă care să-i fi prins în anii lor de glorie, când pentru Coroana britanică pirateria era o îndatorire patriotică, sau mai tîrziu cu vreo două sute de ani, când – impozitată cu 12 la sută – aducea bani frumoși în vistierie.
O mai fi existând prin părțile locului o pasăre flamingo destul de bătrână să-l fi văzut, în toată splendoarea lui, pe Căpitanul Teach sau Thatch sau Tash sau cum i-o mai fi zicând, în toată splendoarea lui, așa cum îl descrie Defoe (adevăratul autor al Istoriei Generale a Piraților): „Purta în jurul mijlocului eșarfe de mătase multicolore, ale căror capete îi atîrnau peste umăr și de fiecare era prins câte un pistol (de-alea care se încărcau prin gura țevii, n.m.), toate cu piedica trasă. La curea atârna sabia de abordaj și câteva pumnale. Barba, aidoma unui meteorit înfiorător, îi acoperea întregul chip. Părul negru era împletit în șuvite subțiri, fiecare legată cu o panglică de altă culoare. Pălăria era împodobită cu fitile din sfoară înmuiată în sulf și în oxid de calciu. Le dădea foc înainte de a se avânta în luptă, căpătând o înfățișare cu adevărat înspăimântătoare”.
Numai El Capitán putea să fi făcut această însemnare în jurnalul de bord: „Ce zi! S-a terminat romul. Se vede că echipajul s-a trezit din beție, ticăloșii au început să comploteze…”.
Au trecut doar 297 de ani de când capul său plin de panglici, retezat, dădea onorul, ocolind de trei ori corabia înainte de a se scufunda.
Parcă ieri învârtea cabestanul și ridica ancora, pornind țanțoș spre Maria Galante.