Cea mai mare problemă a SUA – secretul pe care Trump nu vrea să-l divulge

Citesc cu groază și amuzament interviul președintelui ales al Statelor Unite oferit echipei The New York Times (susținătoare declarată și entuziastă a doamnei Clinton în campania electorală). Atmosferă destinsă, întrebări din toate părțile; viclenia, eschivele și fandările lui Trump.

Trebuie să știți de la bun început că n-a fost întrebat și nu s-a referit deloc la partea noastră de lume.

La venire și la plecare a periat publicația pe care, cu doar câteva zile în urmă, o twitterise ca la balamuc. „Am un mare respect pentru The New York Times. Colosal respect. E foarte special. Totdeauna a fost foarte special (…) O s-o spun: The Times este… este o mare, mare bijuterie americană. O bijuterie mondială”.

Care e prioritatea primelor o sută de zile: „Ceea ce vrem să facem este să aducem țara împreună, fiindcă țara este foarte, foarte divizată (…) E foarte, foarte divizată și voi lucra din greu pentru a o aduce împreună (…). Vreau s-o aduc împreună. E foarte important pentru mine. Trăim într-o țară foarte divizată. În multe feluri divizată (…). Trebuie, în multe feluri, să ne salvăm țara. Fiindcă țara noastră are cu adevărat buclucuri mari. Avem o mulțime de belele. O mulțime de probleme. Iar una dintre cele mai mari probleme – am mai vorbit despre ea – e dezbinarea”.

Există însă probleme mai mari decât dezbinarea, pe care i le-a dezvăluit președintele în funcție, însă Trump n-a dorit să le divulge: „El mi-a spus (…) care sunt cele mai mai probleme ale țării, pe care nu cred că ar trebui să le dezvălui – nu mă deranjează dacă le dezvăluie el. Dar am fost un pic surprins. Mi-a expus problemele pe care le-a considerat mai importante, în mod special una, despre care Obama crede că a fost o mare problemă – prefer să-l întrebați pe el despre asta”.

Și, pentru că va avea atâtea de soluționat, nu-i mai rămâne timp să-și țină promisiunea pe care i-a făcut-o contracandidatei Hillary, c-o bagă-n pușcărie. De altfel, cu o zi înainte, una dintre consilierele sale declarase cam același lucru. „Vreau să merg înainte, nu vreau să merg înapoi. Și nu vreau să-i rănesc pe Clintoni”. Poate că, odată terminată campania, nici nu s-ar fi gândit s-o facă, dar cred că la decizie a contribuit și recenta întâlnire cu Henry Kissinger. De altfel, câteva idei kissingeriene se regăsesc deja în discursul președintelui ales, mai ales aceea de a pune între paranteze chestiunile controversate și a declara deschise altele, a căror soluționare nu poate urma modelul trasat cu linii groase în campanie.

Au fost momente, în cursul interviului, când lui Donald Trump părea să i se declanșeze răul de înălțime. A declarat că i-ar plăcea ca, împreună cu ginerica Jared Kushner, să-i împace pe israelieni cu palestinienii: „Jared e un tip foarte inteligent. E un băiat foarte bun. Pentru cei care îl cunosc, e o persoană de calitate și cred că poate fi de mare ajutor. Mi-ar plăcea să fiu capabil, să fiu cel care a făcut pace cu Israelul și palestinienii. Mi-ar plăcea asta, ar fi o atât de mare realizare. Pentru că nimeni n-a fost în stare s-o facă”.

La subiectul Siria, președintele ales a cerut un off the record. „Am despre Siria o viziune diferită în raport cu toți ceilalți. Ei bine, nu chiar cu toți, dar cu o mulțime de oameni (…). Am câteva idei definitive, foarte puternice asupra Siriei. Cred că ceea ce se întâmplă e un lucru oribil, oribil. A privi la morți, și nu vorbesc doar despre morții care ne sunt aliați, ceea ce e oribil, dar morții – vreau să spun, v-ați uitat la orașele astea. Unde sunt total, sunt moloz, în zone masive, se spune că sunt doar doi răniți. Nu, mii de oameni au murit. Ok. Și cred că e o rușine. Și ar fi ideal să putem obține – să facem ceva cu Siria”. Întrebat dacă poate dezvolta una dintre soluțiile sale puternice, președintele ales s-a înmuiat: „Pot doar să spun asta: „Trebuie să punem capăt nebuniei care se petrece în Siria. Unul dintre lucrurile care mi s-au spus…”. Și a cerut să fie închise microfoanele.