Nu cred să intre în călindar sfânta mare mucenică Roberta, asasinată pentru credința ei, la fel de neclintită ca și ea, în idealul pedelist al mântuirii prin hoție. N-o să avem niciun martir Sever. În Miorița nu e omorât ungureanul.
Iar V. Ponta, acest Che Guevara înarmat cu pocnitori până-n dinți, un emul al lui T. Băsescu („Un fleac! I-am ciuruit!”), n-are ce face cu ciuruirea pedeliștilor, vrea doar să mai câștige niscai voturi. Și, cu adevărat grav, e că le poate câștiga.
Căci există în clipa de față în România prea mulți oameni – subsemnatul am întâlnit destui – care evocă transportarea capilor PDL pe năsălie. Și așa se simt mai bine.
„Veni-le-ar numele pe telegramă, ardi-i-ar focu, nu le-ar mai muri mulți înainte, să rămână câți oi lăsa eu!” sunt blesteme românești care n-au omorât pe nimeni dar mai descarcă năduful.
Vorbind ca niște Gudurăi – „Amenințat moarte. Viața, onorul nesigure. Tremur viața me, nu mai putem merge cafiné” – Roberta și suita văz că vor să contracareze ura prin ridicol, în loc să se întrebe cum au ajuns să fie omorâți din vorbe.