În oglindă cu ce s-a întâmplat în ultimii trei ani de dinaintea venirii domniei sale la guvernare, regăsim în dl Ponta imaginea deslușită a Raiul iar în cea a înaintașilor săi pe cea fidelă a Iadului.
În slide-ul prezentării sale, „Guvernarea prin cădere vs. Guvernarea prin creștere”, premierul vine cu cifre clare și cât se poate de reale, iar prezentarea explică: „2009-2010 – cea mai mare cădere economică din UE, după țările baltice”; „2013, a doua cea mai mare creștere economică din UE”; 2014 cea mai mare creștere economică din UE”. Și este adevărat: cădere economică de 6,6% în 2009, creștere de 3,9% în T1 2014.
Cam așa o ține premierul pe vreo 40 de pagini, de altfel perfect în concordanță cu realitatea.
De ce suferă atunci expunerea și unde greșește premierul cel mai tare?
Un ochi aruncat pe PowerPoint-ul său indică, în concordanță cu realitatea, că anul 2009 este cel mai nenorocit din toții cei șase ani care sunt analizați de actualul șef al executivului în sinteza celor doi ani de guvernare.
Unde era dl Ponta în 2009?
2009: contracție a PIB de 6,6% – o dramă pentru România -, deficit bugetar uriaș de 9% din PIB, un risc uriaș de intrare în default, un minus de 500.000 de locuri de muncă și bomboana de pe colivă – 20 de miliarde de euro împrumutați de la FMI, BM și CE, ceea ce a triplat datoria externă.
Unde era dl Ponta când Iadul se prăvălea peste România?
Era membru al guvernului, ministru pentru relația cu Parlamentul. Dl Ponta nu a semnat cu mâna sa acordul de împrumut cu FMI, dar, potrivit legii răspunderii ministeriale,”fiecare membru al guvernului răspunde politic solidat cu ceilalți membri pentru activitatea guvernului și pentru actele acestuia.”
Prin urmare, potrivit legii, dl Ponta este la fel de vinovat politic ca și premierul Emil Boc sau ca președintele Traian Băsescu, dacă există vreo vină în semnarea acordului cu FMI, pentru că a fost la ședința prin care a fost aprobată ordonanța de urgență 99 privind ratificarea aranjamentului de imprumut sau, dacă nu a fost, a făcut foarte probabil demersurile către Parlament pentru ratificarea acordului în calitate de ministru pentru relația cu Parlamentul.
Foto: 22 decembrie 2008 – ministrul pentru Relația cu Parlamentul Victor Ponta asistă la depunerea jurământului de către premierul Emil Boc
Dl Ponta este la fel de vinovat ca toți ceilalți de prăbușirea economică din 2009, nu pentru că ar fi pus domnia sa nemijlocit umărul la demolarea țării, ci pentru că partidul său și el personal s-au aflat la guvernare, iar legea nu ia gâtul nimănui, dar îi obligă moral să răspundă în solidar pe membrii guvernului.
Acum dl Ponta judecă maniheist lumea, dar chiar dualismul său îl acuză: a fost și în guvernul cel rău al lui Emil Boc, nu doar în cel bun pe care îl conduce; era la locul faptei când fost semnat acordul cu FMI.
Foto: 23 decembrie 2008 – premierul Emil Boc îl felicită pe ministrul Victor Ponta pentru depunerea jurământului
PSD a guvernat în 2009 vreme de nouă luni, iar domnul Ponta nu a protestat, nu a demisionat în semn de revoltă că țara se prăbușește iar clasa politică se ține de jocuri politice de societate. În plină criză economică, cea mai cumplită pe care o încerca România de la revoluție până atunci, partidul său a provocat și o criză politică fără precedent care a condus la căderea guvernului Boc 1 – primul guvern demis de Parlament prin moțiune de cenzură.
A avut gestul PSD de-a face vreo clipă cu dezastrul din economie? A fost vorba de o revoltă a social-democraților față de prăpastia care se așternea în față?
Cum s-a ajuns în 2009 la o cădere economică de 6,6%? Cum s-a ajuns la deficitul uriaș de 9% din PIB? Dar i-a păsat cuiva cu adevărat? Nu i-a păsat nimănui, nici dlui Băsescu, nici PDL, dar nici PSD. Singura țintă a fost câștigarea alegerilor prezidențiale pentru care protagoniștii politici au sacrificat țara. De asta privim nedumeriți acum că nimeni nu a încercat să stopeze dezastul, nimeni nu și-a pus problema că veniturile se prăbușesc, iar cheltuielile nu se opresc, dimpotrivă.
Foto: Ministrul Victor Ponta participă la o ședință de guvern prezidată de premierul Emil Boc
Succesul electoral al lui Băsescu a fost la limită. Dacă câștiga Geoană alegerile, PSD și nu PDL, Geoană și nu Băsescu ar fi trebuit să anunțe tăierea pensiilor și a salariilor, un an mai târziu. Pentru că nu mai era nimic de făcut cu tot împrumutul de la FMI, indiferent de cine s-ar fi aflat la cârma țării. Răul major fusese început în 2008 și continuat fără gram de pudoare în 2009 cu concursul tuturor.
Domnul Ponta nu are niciun argument să privească lucrurile de sus.
Dacă, maniheist, răul se află în 2009 iar binele în 2014, dacă Iadul se află în „Epoca Băsescu” iar Raiul în „Epoca Ponta” cum reiese din expunerea de marți seară, atunci premierului trebuie să-i fie reamintit că a făcut parte din ambele epoci, iar în cea pe care o vituperează acum a fost unul dintre cei care, cu mărunta sa poziție, încălzea focul la cazanul cu smoală a lui Scaraoschi-Băsescu.